Transparență totală în Primăria Iablanița! Contracte, salarii și cetățenii rău-platnici, pe site din 2022!

primaria iablanita

De anul viitor, cei curioși să afle orice aspect financiar al Primăriei Iablanița, dar și deciziile administrative se vor putea orienta spre pagina web a instituției.

Primarul Victor Terteleacă anunță că de anul viitor site-ul instituției pe care o reprezintă va fi pus la punct și va conține toate detaliile despre cheltuirea banilor publici. „Așa cum am promis la începutul mandatului, vreau să fiu transparent cu dumneavoastră, nu am ce… și nu vreau să ascund nimic. La începutul anului viitor vom publica pe site-ul primăriei toate contractele de achiziții publice care au fost făcute în anul 2021, tot la începutul anului viitor vom publica salariile tuturor angajaților primăriei, hotărârile luate la ședințele Consiliului Local pe tot parcursul anului 2021, pentru că transparența trebuie să devină regulă, în semn de respect față de comunitatea locală.”, transmite edilul-șef al comunei Iablanița.

Pe aceeași pagină vor fi publicate și numele cetățenilor care nu își achită dările către stat, cu atât mai mult cu cât Curtea de Conturi a dispus, în urma controlului, recuperarea tuturor sumelor datorate. „Consider că indiferent de nume sau de statutul social, taxele și impozitele locale trebuie plătite, iar datoriile – recuperate. La începutul anului 2022 vom publica pe pagina primăriei lista cetățenilor care nu și-au plătit taxele și impozitele din anul 2021, 2020, 2019, 2018, 2017, 2016… etc. Trebuie să învățăm că, pe lângă drepturi, avem și obligații față de primărie, iar pe această cale vreau să le mulțumesc cetățenilor care au ajutat primăria, plătind taxele și impozitele la timp.”, mai transmite Victor Terteleacă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/