Transfer la nivel de conducere. ASU Poli și-a adus manager sportiv din Liga I

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Dacă fotbaliștii și antrenorul sunt în cantonament în perioada aceasta, ASU Politehnica și-a adus un „transfer” în conducere. De fapt, este vorba de o revenire pe postul de manager sportiv a lui Sorin Boiangiu, cel care a mai activat la echipa suporterilor și care în ultimul sezon a fost pe banca unui club din Liga I.

Boiangiu, poreclit „Soka” a jucat fotbal și la nivel mic, la echipe precum Electrica și LPS Banatul (la juniori), UMT, Obilici Sânmartinu Sârbesc, Fiedorf (Austria), CFR Timișoara și Tim Stars Chișoda (la seniori). A fost președinte la clubul Viitorul Sânandrei, a activat și la FC Caransebeș, iar în ultimul sezon a fost la Dunărea Călărași. La ASU Poli a activat în sezonul 2014-2015, la finalul căruia echipa a promovat din Liga a IV-a în Liga a III-a.

Marius Cociu rămâne și el în club. „Vom avea atribuțiile din perioada în care era Aurelian Băbuțan. Sorin va sta pe bancă, va fi mai aproape de echipă. De relația cu federația, autoritățile locale, mă voi ocupa în continuare eu. La transferuri, și el va putea veni cu propuneri, ne vom consulta reciproc. Vor rămâne la echipă și Alin Molcuț, care se va ocupa de relația cu Politehnica, și Zoli Feher, care chiar dacă este mai mult pe la București, ne ajută mult”, ne-a declarat Cociu.

untitled design set 970x90 px

La finalul săptămânii viitoare, ASU Politehnica își termină cantonamentul de la Sântămărie-Orlea.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/