Transfer de putere în PSD Caraș-Severin! Luminița Jivan nu mai mișcă un deget fără Hurduzeu!

Întâlnire de taină, în capitală, cu Paul Stănescu! În biroul președintelui executiv al PSD, trei grei au schimbat raportul de forțe în filiala Caraș-Severin!

Silviu Hurduzeu, Flavius Nedelcea și Ioan Crina au făcut o vizită-fulger la București pentru a discuta cu Paul Stănescu, președintele executiv al partidului, iar argumentele lor, spun surse social-democrate, au fost foarte convingătoare, astfel că rolul Luminiței Jivan, președintele PSD Caraș-Severin, devine unul secundar. Nu rezultatele de la europarlamentare ar fi problema, ci oamenii pe care deputata i-a strâns în jurul ei și oamenii pe care i-a uns pe diferite funcții după propria dorință, fără să țină cont de partid sau măcar de vechii pesediști, care au avut mereu un cuvânt de spus.

Concluziile întâlnirii cu Paul Stănescu ar fi că, de azi înainte, Luminița Jivan nu mai ia nicio decizie și nu mai schimbă niciun șef de instituție fără consultarea oamenilor cu greutate în PSD Caraș-Severin. Mai mult decât atât, unele numiri ar fi deranjat atât de tare încât se vor analiza punctual și nu e exclus să se schimbe schimbarea. Toate astea după ce, vinerea trecută, în CEx-ul județean, s-a ridicat tonul, s-au făcut reproșuri și s-au dat declarații tăioase. Tot atunci s-a stabilit pentru această săptămână o analiză detaliată a rezultatelor de la alegerile europarlamentare. CEx-ul național al PSD din această dimineață amână însă analiza la nivel de județ. Cert este că, în momentul de față, puterile președintelui Luminița Jivan în partid sunt serios reduse, poate mai degrabă formale, iar CEx-ul județean poate aduce surprize și mai mari.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/