Transal Urbis Caransebeș se adaptează stării de alertă

Societatea de transport public în comun din municipiul Caransebeș suplimentează numărul de autovehicule cu un autobuz, de la începtul săptămânii viitoare, odată cu trecerea la starea de alertă.

Managerul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu ne-a precizat că aceasta nu este singura schimbare, ci se trece și la programul de vară:

Chair dacă multe restricții dispar, vom avea în continuare de repectat anumite măsuri, printre care obligatoriu este purtarea măștii de către călători, noi o să și afișăm la vedere aceste măsuri. De asemenea autobuzele vor circula cu capacitate redusă la jumătate de călători, astfel că rugăm caransebeșenii să nu se supere dacă controlorul din autobuz le va spune că nu mai pot urca. Agrolerațiile se întâlnesc pe ruta Pipirig – Centru, aici unde oricum circulă mai des autobuzele și călătorii nu trebuie să aștepte foarte mult”, ne-a declarat managerul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu.

Capacitatea unui autobuz este de 105 locuri, iar autobuzele vor circula cu un număr maxim de 50 de călători, pentru a păstra distanța. Ei vor putea urca în mijlocul de transport dacă nu poartă masca de protecție. Autobuzele vor fi dezinfectate periodic. De asemenea programul lor fost adaptat și în funcție de solicitările companiilor din municipiul Caransebeș, ai căror angajați folosesc transportul public în comun.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/