Tramvaiele care vor circula în Timișoara au intrat în testări europene. Noi imagini cu vehiculele pe șine

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Noile tramvaie care vor circula în Timișoara vor fi testate în laboratoare specializate din Germania, Cehia, Spania și Turcia, iar ultimele teste vor avea loc în Timișoara, anunță administrația publică locală. 

În Timișoara vor circula 21 de tramvaie noi, în baza contractului semnat cu Bozankaya Otomotiv MAK. IML. ITH. VE IHR A.S în vara anului 2019. Ca să fie acceptat la recepție, primul tramvai livrat trebuie să fie omologat în România. Furnizorul a parcurs primele etape necesare obținerii omologării pentru primul tramvai, de la Autoritatea Feroviară Română.

CITEȘTE ȘI: Prima imagine cu tramvaiul care se fabrică în Turcia și care va ajunge în Timișoara 

„Astfel, AFER a avizat Specificația tehnică a noului tramvai în data de 01.03.2021 și a aprobat Programul de teste și încercări în data de 31.03.2021. Testările pentru noul tramvai al Timișoarei au început în aceste zile. Pentru omologare se vor face 57 de teste și încercări, din care 23 se vor realiza în laboratoare agreate din Uniunea Europeană, laboratoare specializate din Germania, Cehia și Spania, după care vor urma testele în Timișoara în luna iulie, iar celelalte se vor face în fabrica din Ankara.”, a anunțat Primăria Timișoara.

Noile tramvaie au o lungime de 29,95 m, o lăţime de 2,40 m, iar într-un singur vehicul pot urca circa 200 de călători. Autonomia tramvaiului este de 63 km, asigurată printr-o sursă de furnizare a energiei electrice montată pe tramvai. Un singur tramvai costă, după licitație, 9.736.875 lei, fără TVA, iar finanțarea este din fonduri europene.

promovare banner maxagro

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/