„Traian Băsescu a dorit ca eu să fiu unul din cei 43 de candidați PMP la alegerile europarlamentare!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici, candidează pentru Parlamentul European de pe poziția 23 pe lista PMP!

Popovici nu a făcut un titlu de glorie din prezența sa pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare, deși e cea mai bună poziție pe care o ocupă vreunul din politicienii cărășeni intrați în cursa pentru Bruxelles. „Înainte de a fi economist de meserie sau de înainte de a fi vicepreședintele Consiliul Județean, principala mea meserie este de a fi român, de a fi un bun român. Ăsta este poate cel mai important motiv pentru care m-am hotărât să candidez. Evident, cu acceptul colegilor mei de la București. Atâta timp cât trăiești în România sunt foarte multe lucurui care se întâmplă în jurul tău și nu ești de acord cu ele. Sigur că trebuie să te implici sub o formă sau alta. Politică din sufragerie, de pe canapea, din fața televizorului putem face, dar fără efect. De aceea m-am hotărât să fac acest pas, un pas extrem de important. Colegii mei au considerat și, în special Traian Băsescu, ca eu să fiu unul din cei 43 de candidați la alegerile europarlamentare. Este poate și o formă de apreciere a colegilor mei față de munca pe care eu am depus-o și o depun și în politică și în administrația locală”, a declarat Ionuț Popovici pentru expressdebanat.ro.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Locul 23 are șanse mici să fie eligibil, dar Popovici susține că, prin înscrierea sa în scrutinul de duminică, nu țintește neapărat plecarea la Bruxelles. Acolo, PMP are suficient de mulți oameni valoroși pe care să-i trimită. „Sincer, pe mine nu mă interesează neapărat acest lucru. Locul 23 nu este eligibil la niciun alt partid, dar faptul că am fost ales printre foarte mulți membri de partid pentru mine contează foarte mult pentru că, în acest moment, categoric Partidul Mișcarea Populară are cel mai valorors candidat, pe domnul președinte Traian Băsescu. Iar asta cred că o recunosc și adversarii politici. Toți ceilalți candidați refuză o confruntare directă cu domnul Traian Băsescu și asta spune foarte multe. Să nu uităm că domnul președinte a fost 10 ani în Consiliul Europei fiind președinte de stat și cred că la nivel de experiență politică, la nivel de relație în politica europeană e greu să-l bată cineva”, a mai spus Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/