Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 12 din localitatea Măguri, aparținătoare Lugojului, profesorul Sorin Daniel Faur, a fost găsit mort, în dimineața zilei de marți, 4 iulie, în zona portului din Mangalia, iar din primele cercetări ale poliției se pare că decesul s-a produs prin înec.
„Polițiștii de la Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime – Postul de Poliţie Transporturi Navale Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că a fost găsit cadavrul unui bărbat, posibil înecat. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 33 de ani. Echipajul de pe ambulanţă a declarat decesul acestuia. În urma examinării exterioare a cadavrului, nu au fost constatate urme vizibile de violenţă”, au transmis reprezentanții IPJ Constanţa.
Cadavrul a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului, iar în cauză poliţiştii continuă cercetările într-un dosar penal pentru ucidere din culpă.
La aflarea cumplitei vești, atât Inspectoratul Școlar Județean Timiș cât și Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” din Lugoj au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndurerate.