Traficul rutier în perioada lucrărilor de modernizare a liniei feroviare Lugoj – Caransebeş va fi deviat

bariera strada bocsei

Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad este un proiect de mare anvergură, în valoare de 8,774 miliarde lei.

Devierea traficului auto va genera cu siguranță nemulțumiri, în condițiile în care lucrările la pasajul de pe Banatului vor dura între 18 și 24 de luni, adică doi ani. La Lugoj, printre altele, proiectul presupune și realizarea unui pasaj suprateran pe strada Banatului, propus prin studiul de fezabilitate și avizat de către aleșii locali din anul 2017, realizarea unui pasaj suprateran pe strada Țesătorilor, pasaj ce va afecta și piața Ocico, aceasta urmând să fie relocată, lucru propus prin studiul de fezabilitate și avizat de către administrația locală din 2017, modernizarea trecerii la nivel de pe strada Smârdan și de pe strada Jabărului, montarea a 4,5 km de panouri fonoabsorbante de o parte și de alta a liniilor de cale ferată, pe tot traseul liniei care străbate orașul, reabilitarea clădirii gării Lugoj, a peroanelor și a vechii pasarele peste liniile ferate.

Termenul de realizare a lucrărilor de construcții propriu zise ar trebui să fie începutul anului 2024 cu finalizare în iunie 2026, ca și la noul spital. Și tot ca la noua unitate medicală, lucrările de anvergură nu se pot face fără un deranj major.

Soluții alternative

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cum pe durata lucrărilor, în mod firesc, traficul feroviar și cel rutier nu pot fi oprite, așa că s-au găsit soluții alternative. „Vom schimba sensul de circulație pe anumite străzi. În perioada lucrărilor, vor fi două căi rutiere cu sens unic. Una va fi de la cazarma de pe strada Banatului spre Reșița, iar cealaltă, de la fosta Școală Generală Nr. 1, spre centru. Prin afectarea accesului la imobilele din zonă, inevitabil vor apărea nemulțumiri și disconfort. În funcție de soluția definitivă a constructorului, în zonă vor trebui construiți 14 piloni pe care se va monta acest pasaj. Pasajul se va ridica din fața cazarmei și va coborî în dreptul Școlii Generale Nr. 1, înainte de strada Oituz. Din discuțiile avute cu constructorul, lucrările la acest pasaj vor dura 18-24 de luni, așa a fost licitată lucrarea. Studiul de fezabilitate a fost întocmit din 2015 și avizat în 2017 de Primăria Lugoj cu pasaj suprateran, deci nu poate schimba nimic. Va trebui însă să gândim o soluție de întoarcere pentru cei care vin peste pasaj, dinspre oraș, și vor să acceseze străzile care sunt pe partea cu Școala Generală Nr. 1, respectiv Barițiu, Grigorescu, Odobescu”, spune Claudiu Buciu, primarul ales.

Arborii vor fi replantați

Proiectul este avizat de ani buni de Agenția Națională de Protecție a Mediului, deci la nivel național, nu teritorial sau local. Măsurile de recuperare sau de compensare, așa cum au fost numite ele, se regăsesc în sarcina Companiei Naționale de Căi Ferate și ale constructorului. Vor fi tăiați 70 de copaci și tot atâția vor fi replantați. Fără aceste măsuri de compensare, proiectul n-ar fi primit aviz.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/