Un bărbat din Dâmbovița a fost arestat la Timișoara pentru trafic de droguri. Acesta a fost depistat în urma unor percheziții în mediul on-line.
Polițiștii din Timișoara l-au ridicat pe suspect în timp ce făcea live pe o rețea de socializare.
„La data de 2 mai 2023, în jurul orei 23:00, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș, în urma colaborării cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dâmbovița, au pus în executare un mandat emis de Judecătoria Sectorului 6 București cu privire la un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din județul Dâmbovița, condamnat la 3 ani si 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate. Totodată, pe numele acestuia figurează și un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc”, a transmis IPJ Timiș.
Bărbatul fost escortat și introdus în Penitenciarul Timișoara.

Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Irineu Darău n-a făcut promisiuni fanteziste Băilor Herculane, dar s-a angajat să fie avocat pentru restaurarea perlei turismului balnear! Ministrul Economiei și Turismului, Irineu Darău, e convins că nu...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Dani Stanciu |
13 August 2026
„Sărăcie și trai pe datorie”! Sorin Grindeanu critică dur „imaginea eșecului Bolojan – USR”
Ioana Toma |
13 August 2026
Sorin Grindeanu promite reforma administrativă dacă ajunge premier
Ariana Popescu |
13 August 2026
Minor de 16 ani din Caransebeș, ajuns la spital după o căzătură de pe trotineta electrică
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

