Trafic rutier închis în centrul Timișoarei. Muncitorii toarnă asfalt pe C. D. Loga

Traficul rutier va fi închis mâine, pe strada C. D. Loga, anunță Primăria Timișoara, în intervalul orar 7-19. 

Astfel, mașinile nu vor mai avea acces pe tronsonul cuprins între strada 20 Decembrie și Patriarh Miron Cristea, în vederea așternerii covorului de legătură. Autoritățile locale recomandă pe cât posibil evitarea zonei de lucrări.

În context, recent, primăria a anunțat că lucrările la trotuarele din centrul orașului vor fi reluate, însă muncitorii au părăsit șantierul „pentru că nu pot să stea cu un front mic de lucru. Așteaptă să se termine terasamentul pe un areal mai larg. Atunci vor veni din nou în Timișoara. Ei sunt din Alba Iulia. Să nu credeți că rămân trotuarele de izbeliște.”, spunea, la finalul lunii august, primarul Nicolae Robu.

Lucrările de reparații la trotuarele din centrul orașului au debutat în urmă cu un an și au avut ca scop introducerea cablurilor în subteran și schimbarea covorului asfaltic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/