Tradițiile se întâlnesc din nou la bibliotecă

sezatoare biblioteca caras severin
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Prin implicarea Nicoletei Bugărin, șezătorile de altădată sunt recreate la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin.

Proiectul „Două mâini dibace” a apărut din dorința Nicoletei Bugărin de a transmite mai departe pasiunea pentru lucrul manual. A deprins această plăcere în copilărie, atunci când, la șezători, casa bunicii se umplea de voie bună. Ideea ei a fost numaidecât salutată de Clara Constantin, managera bibliotecii județene. Apoi a fost doar un pas până la recrearea, într-un timp și spațiu modern, a vechilor șezători.

Muzeul TM

Două asemenea evenimente au avut loc până acum, cel de-al treilea fiind programat luni, 8 aprilie, la ora 10:00. Motiv de mare bucurie pentru Nicoleta Bugărin după ce, la prima ediție, au participat 13 doamne pasionate de lucrul de mână numărul lor aproape dublându-se la cea de-a doua. De aceea Nicoleta abia așteaptă evenimentul de luni, la care și-au anunțat prezența 30 de participante. Printre ele, va fi o elevă de gimnaziu. Bucurie maximă pentru Nicoleta, a cărei mare dorință este de a transmite tinerilor ceea ce ea însăși a învățat încă din copilărie.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/