Mâinile dibace, din nou împreună la Reșița

nicoleta bugarin maini dibace
Stiri publicitate la Iulius Mall Timisoara po 1000x100px (3) Stiri si Publicitate din Baile Herculane pentru Timisoara si Resita untitled design set 970x90 px

Seria șezătorilor organizate de Nicoleta Bugărin și Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” a ajuns la a patra ediție.

La baza inițiativei a stat pasiunea pentru lucrul de mână, pe care Nicoleta a deprins-o în anii copilăriei în casa bunicii. Când femeile din sat se adunau la lucru, se umpleau de voie bună deopotrivă casa bunicii dar și sufletul copilei de atunci. Peste ani, Nicoleta recreează ceva din atmosfera de atunci în cadrul inițiativei denumită sugestiv „Mâini dibace”.

Sub acest generic, până acum au avut loc trei șezători ca-n vremuri de demult aduse însă în timpurile actuale. Nicoleta nu avea așteptări prea mari însă au surprins-o plăcut entuziasmul și bucuria participantelor. Mai ales că numărul acestora a crescut de la ediție la ediție, printre ele aflându-se și o elevă de clasa a treia, respectiv de clasa a opta. Ba chiar și solista de muzică populară Carmen Biruiescu, originară din Biniș, a participat la cea de-a treia ediție lucrând macrame și întreținând atmosfera cu cântecele sale.

Dacă primele trei ediții s-au ținut în incinta bibliotecii județene, cea de-a patra, programată pe 22 mai la ora 10:00, se va ține în aer liber, în Parcul Tricolorul. „S-au înscris 25 de participante, majoritatea din Reșița și din împrejurimi. Eu încurajez toate doamnele pasionate de lucrul de mână să îndrăznească să participe la șezători chiar dacă nu știu să lucreze. Pot învăța chiar la șezătoare și, odată ce vor vedea ce pot realiza, au șanse mari să se îndrăgostească de lucrul de mână. Împreună învățăm si despre materiale și calitatea lor pentru ca produsele pe care le facem să fie prietenoase cu pielea și rezistente in timp”, spune Nicoleta Bugărin.

stiri si publicitate casino herculane by sungarden stiri si publicitate gif card de energie dacus 1000x100
Stiri din Timisoara Capitala Europeana Culturala, evenimentele continua si in 2024 1000x100 edb

Cea mai mare bucurie i-o dau tinerele care participă la activitățile sale. Nu este însă lucru ușor ca fetele să găsească o „portiță” în programul de la școală. Așa încât, pe viitor, Nicoleta Bugărin are în vedere să organizeze ateliere de lucru cu și pentru eleve.
Citește și: Pasiunea Nicoletei Bugărin pentru lucrul de mână, o poveste de demult

 

Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/