Tradiții străvechi care au supraviețuit timpului: măsuratul oilor

În zonele montane ale Banatului și nu numai, zilele dinaintea sărbătorii de Sfântul Gheorghe sunt dedicate începutului sezonului pastoral, primei mulsori a turmei de oi. Tradiția se păstrează și într-un sat cărășean, așa că autoritățile au pregătit deja evenimentul.

Satul Moceriș, aparținător comunei Lăpușnicu Mare din Caraș-Severin, va găzdui și anul acesta, în 23 aprilie, un eveniment cu tradiție seculară. Măsuratul oilor constă propriu-zis în măsurarea cantităţii de lapte pe care o dau oile în această perioadă şi care se raportează fiecărui proprietar de turmă. Această cantitate va fi etalonul din care va rezulta cantitatea de brânză pe care o vor lua de la stână, până la sfârşitul perioadei de păscut.

Conform obiceiului, oile sunt trecute prin strungă şi fiecare proprietar îşi mulge mioarele. După ce toate oile au fost mulse, se trece la „măsurat”, adică la cântăritul laptelui, cu instrumente speciale, folosite de săteni de sute de ani.

După ce se încheie măsuratul, se pune masa, care este formată din pâine, răchie, bere şi papricaş de miel cu varză acră, se cântă, se râde, după care păcurarii îşi iau bundele de lână, boatele din lemn de alun, îşi strigă câinii şi au pornit cu oile la păscut după iarbă grasă şi proaspătă de primăvară, iar băciţa trece la făcutul caşului şi al urdei, fiindcă timpul nu stă pe loc…

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Caraş-Severin și Primăria Lăpuşnicu Mare.

Tradiția se păstrează și în alte zone ale județului: Târnova, Cornereva, Liubcova, Băuțar, Soceni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/