Tradiții, graiul bănățean, dansul și portul popular din Banatul de Munte: Festivalul “De prin zestrea Banatului”

ator 3

“De prin zestrea Banatului”, îndrăgitul festival dedicat promovării tradițiilor, muzicii, graiului, dansului și portului popular din Banatul de Munte, care revine pe scenă și în acest an.

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de Episcopia Caransebeșului, organizează sâmbătă, 21 octombrie 2023, de la ora 12:00, la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, a cincea ediție a festivalului folcloric ce poartă numele „De prin zestrea Banatului”.

Este vorba de îndrăgitul festival dedicat promovării tradițiilor, muzicii, graiului, dansului și portului popular din Banatul de Munte, care revine pe scenă și în acest an. Astfel, prin implicarea și participarea grupurilor de tineri din mai multe zone ale Banatului (Caransebeș, Reșița, Bocșa, Valea Timișului, Valea Bistrei, Valea Cernei), în cadrul acestui eveniment, organizatorii își propun să aducă, pentru o zi, într-un singur loc, frumusețea și specificul fiecărei zone reprezentate pe scena festivalului.

Scopul central al evenimentului este acela de a promova, în rândul tinerilor, tradiția, obiceiul, cântecul, jocul, graiul și portul popular din Banatul de Munte, prin responsabilizarea și implicarea acestora în realizarea a câte un moment artistic la alegerea fiecărui grup participant. Totodată, tinerii sunt încurajați să descopere și să se apropie și de tradițiile și obiceiurile locale, din zonele din care aceștia provin, ducându-le mai departe, prin prezentarea lor.

De asemenea, în acest an, ne vom bucura și de prezența a doi interpreți îndrăgiți în Banatul de Munte – Ramona Vița și Nicu Novac. Aceștia ne vor încânta și bucura sufletele cu cântece tradiționale, în încheierea festivalului.

„Suntem bucuroși că am reușit, și în acest an, să organizăm îndrăgitul nostru festival folcloric. Participanții noștri sunt tineri pe care am avut ocazia să-i întâlnim, în această vară, în taberele pe care le-am organizat în județ și ne bucurăm că o parte dintre ei a acceptat invitația de a ne fi alături și aici. Festivalul are o importanță foarte mare pentru noi, întrucât prin acesta ne-am asumat să aducem în lumină tradițiile, obiceiurile, portul, jocul și graiul din Banatul de Munte, pe care încercăm, de altfel, să le punem în valoare de fiecare dată când avem ocazia. Aceasta este zestrea adevărată a județului nostru, ceea ce trăiește peste timpuri și care nu are voie să fie uitat, iar noi suntem mai mult decât onorați pentru această responsabilitate pe care ne-am asumat-o, între tineri, de a duce cu noi, mai departe, Zestrea Banatului de Munte”, povestește Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte.

Festivalul folcloric este organizat, în acest an, prin proiectul educațional „Împreună pentru copiii noștri”, inițiat de către Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, prin care au fost organizate cele 13 tabere de vară, bine cunoscute sub denumirea de „Tabăra din Inima Satului”, respectiv „Tabăra din Inima Familiei”. Totodată, proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin, bucurându-se de colaborarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin și Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță.

Evenimentul se va bucura de binecuvântarea și prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Invitația de a participa la acest festival este adresată tuturor iubitorilor de folclor, de toate vârstele, care doresc să se bucure, preț de câteva ore, de prezența scenică a unor tineri din județ, ce poartă cu demnitate mai departe, pe umerii lor, Zestrea Banatului .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/