Transportatorii rutieri, controlați de inspectorii ITM

tiruri
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ample acțiuni de control ale inspectorilor de muncă în această perioadă la transportatorii rutieri. Verificările au loc în trafic și la sediile angajatorilor de transport rutier.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a Județului Caraş-Severin derulează, în perioada 18 – 27 octombrie, activităţi de control în cadrul campaniei naţionale privind respectarea de către transportatorii rutieri a normelor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislației și directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională.

Acțiunile de control se desfășoară atât pe teren, în trafic, împreună cu inspectorii de trafic din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR) cât și la sediul angajatorilor care desfășoară activități economice principale sau secundare de transport rutier de marfă și persoane pe teritoriul României.

Obiectivele urmărite de inspectorii de muncă sunt: identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea legislației din domeniu; controlul privind respectarea timpului de muncă și de odihnă cât și verificarea întocmirii evidenței orelor de muncă prestate de fiecare conducător auto (organizarea perioadei de conducere, pauzele și perioadele de odihnă); verificarea acordării drepturilor salariale și/sau a venitului asimilat salariului, a indemnizației primită de conducătorul auto pe perioada delegării și/sau detașării în altă țară și/sau străinătate, precum și plata pentru munca prestată; determinarea angajatorilor să respecte normele legale speciale din domeniul transportului rutier privind timpul de muncă și odihnă al conducătorilor auto; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și angajaților în privința necesității respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; diminuarea consecințelor sociale și economice negative care rezultă din nerespectarea de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniul transportului rutier, a legislației privind timpul de muncă și odihnă”, transmite purtătorul de cuvânt al ITM Caraș-Severin, Mihaela Aga.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În cadrul acestor acțiuni de control cu caracter inopinat, inspectorii de muncă verifică inclusiv modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.

FOTO: ARHIVĂ

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/