Trădarea lui Iohannis de către Vela, o simplă diversiune!

Copreşedintele ACL Caraş-Severin a dezminţit cele apărute pe un portal potrivit cărora, împreună cu Sorin Frunzăverde, l-ar fi trădat pe Klaus Iohannis şi că i-ar fi făcut jocurile lui Victor Ponta în cursa acestuia spre Cotroceni.

Marcel Vela a comentat insuările potrivit cărora ar fi jucat murdar faţă de candidatul partidului din care face parte. Cifrele votului în Caraş-Severin pentru Iohannis sunt mai bune decât media pe ţară, astfel că din start o astfel de ipoteză pare puţin probabilă. „Resping categoric insinuările şi dezinformările «binevoitorilor ». Ţinând cont de fotografiile postate în ziua votului pe Facebook, din sediul de campanie ACL, unde mă aflam împreună cu copreşedintele ACL şi toti responsabilii judeţeni, sau de faptul că în judeţ Tăriceanu este clasat sub locul 3, ori de rezultatul prin care candidatul nostru a obţinut în Caraş-Severin cu 5 la sută peste media ACL din România, este clar că aceste speculaţii sunt o mare minciună”, a afirmat Vela.

Preşedintele liberalilor din Caransebeş a amintit cu aceeaşi ocazie de mitingurile electorale în cadrul cărora şi-a afirmat susţinerea pentru Iohannis, dar a scos în evidenţă şi scorul obţinut de candidatul ACL în municipiul pe care îl conduce din fotoliul de primar: 40 la sută! E unul din cele mai bune scoruri din ţară în zona urbană, în timp ce PSD a avut 33,8 la sută. „Este evident că acest articol este o simplă diversiune. Iar faptul că ne-am mobilizat puternic şi am reuşit să avem scoruri bune chiar şi în localităţi unde recent ne-au părăsit primarii, Sacu, Păltiniş, Văliug, Vermeş, sau la Reşiţa unde este primar PSD de două mandate, toate acestea demonstrează că ştirea din surse s-a dorit a fi doar o ştire de senzaţie… Iar sursele pot fi din toate zonele, culorile, speciile şi categoriile existente în fauna politică”, a mai spus Vela.

Comments

  1. Loga says:

    Ia uite fata de loiali ce au astia ! hihihihi

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/