Toți pentru un singur proiect – Nedeia! Realizabil sau nu?

primar comuna zavoi

Dorința de concretizare a proiectului Nedeia devine din ce în ce mai mare, iar cei care susțin ideea, sunt deja tot mai mulți. Dar doar dintr-o tabără. Cine va câștiga?

Se creează noi dispute între consilierii puterii și cei ai opoziției atunci când vine vorba de propunerea de preluare a două drumuri forestiere de către Consiliul Județean Caraș-Severin, mai exact acele drumuri care fac parte din marele proiect Nedeia.

Este vorba de tronsonul Șucu-Olteaca, în lungime de 9,6 km și Vâlsan-Șaua Jigoriei, în lungime de 2 km. pentru care dacă s-ar găsi surse de finanțare, drumurile ar putea crea legătura rutieră între stațiunile Poiana Mărului și Muntele Mic. Faptul că nu este luat în serios acest proiect, nu doar că stârnește nemulțumirea primarului din Zăvoi, Doru Cîrdei, ci și a tuturor operatorilor de turism din stațiune, care privesc proiectul ca pe o mană cerească, o gură de oxigen pentru toți și pentru toată zona.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Și Felix Borcean, primarul Caransebeșului a ținut să își exprime nemulțumirea motivând că  proiectul Nedeia este benefic tuturor, o dată prin posibila apariție a unor moi unități de cazare, și doi, proiectul coroborat cu aeroportul, cu drumul expres, „Caransebeșul va deveni o stațiune montană, poate prima stațiune cu adevărat frumoasă, dezvoltată, având în vedere cei de 140 de km de pârtie. Vom beneficia și noi caransebeșenii, că nu o să aibă turiștii loc în Poiana Mărului, nici pe Muntele Mic, nici în Zăvoi, iar atunci, Caransebeșul va deveni principala atracție a zonei pentru toți turiștii.”

Chiar dacă cu toții așteaptă nerăbdători următoarea ședință a Consiliului Județean, programată pentru miercuri, proiectul cu cele două drumuri forestiere nu este inclus pe ordinea de zi, nici acum.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/