Toți consilierii locali ridică mâna pentru transport public modern! De 25 de milioane de euro!

Social-democrații și liberalii au reușit, cel puțin pentru moment, să renunțe la jocurile sau șicanele politice și să facă într-adevăr ceva pentru Reșița și Caraș-Severin, pentru acest adevărat pol al sărăciei. Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a dat deja o mână de ajutor primarului Nelu Popa în demersul său de a deschide Reșița spre autostrăzile A1 sau A6, dar susținerea social-democraților există și pentru mega proiectul de modernizare a transportului public de persoane în municipiu.

Primarul Nelu Popa vrea neapărat să scape Reșița de rablele celor de la Ro-A Tir și propune în schimb mijloace de transport moderne, eficiente, nepoluante și deloc zgomotoase. Primii pași în acest sens au fost deja făcuți. Următorul trebuie făcut marți, când pe masa consilierilor locali se va afla un proiect ce vizează achiziționarea depoului de tramvaie. Depou care a fost al Reșiței, dar pe care unii băieți isteți de prin administrația publică locală, astăzi în spatele gratiilor, au avut grijă să-l înstrăineze! Achiziționarea acestuia este obligatorie pentru a exista acces real la cele 25 de milioane de euro, fonduri europene, care ar urma să fie investite în modernizarea transportului de persoane în Reșița.

Pentru ca această inițiativă să meargă mai departe nu e suficient votul majorității simple în Consiliul Local, dar și unii, și alții, adică și pesediștii, și liberalii, par să fi înțeles că Reșița e mult prea jos în momentul de față ca să se mai joace politic. Primarul Popa a anunțat deja că proiectul pentru obținerea celor 25 de milioane de euro pentru transportul public va fi susținut de către toți consilierii municipali. Sunt bucuros când interesul comunității primează în fața interesului politic. Am depus împreună cu președintele Consiliului Județean, domnul Silviu Hurduzeu, un proiect important pentru transportatorii care tranzitează județul nostru. Un alt proiect esențial pentru reșițeni a trecut cu aviz favorabil în comisiile de specialitate ale consiliului municipal. Este vorba despre hotărârea de consiliu prin care municipalitatea va achiziționa depoul de tramvaie, proiect care necesită votul a două treimi dintre consilierii municipali. Acest demers este obligatoriu pentru obținerea celor 25 de milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea transportului public al Reșiței. Le mulțumesc, pe această cale, tuturor consilierilori municipali pentru buna credință de care au dat dovadă”, a afirmat primarul Reșiței.

Teoretic, avizul comisiilor nu înseamnă neapărat și un vot „pentru” în plen, dar, așa cum spuneam, lucrurile par să fi intrat pe un făgaș normal, mai ales că e vorba despre o problemă foarte serioasă a municipiului, care nu permite niciun fel de amânări sau alte discuții. Pentru construcțiile din fostul depou de tramvaie s-a făcut deja o evaluare. Vorbim de 500.000 de euro plus TVA. Achiziția acestora ar aduce în proprietatea municipalității, cu titlu gratuit, și terenul în suprafață de 22.315 mp. „Am analizat și varianta de a construi un depou nou, dar faptul că respectiva societate deține dreptul de folosință pe întreaga suprafață de teren aferentă construcțiilor depoului ne pune în dificultate, riscând să pierdem finanțarea. Municipiul Reșița are o prealocare financiară în valoare de aproximativ 24 de milioane de euro prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, pentru reabilitarea căii de rulare și achiziția de tramvaie”, a explicat primarul Nelu Popa.

Practic, ar fi singura șansă ca Reșița să aibă în sfârșit transport public de persoane la standardele impuse de lumea civilizată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/