Reșița își păstrează supremația și în acest an la examenul maturității. Un elev de la Liceul Teologic Baptist a reușit performanța care a pus Reșița pe podiumul județean: 10 la Limba Română, 9,55 la Istorie și 10 la Geografie, media finală fiind 9,85, cea mai mare din Caraș-Severin.
Municipiul de pe Bârzava salvează onoarea județului, și la Bacalaureat. Într-un an în care Caraș-Severin se clasează abia pe locul 32 la nivel național, la egalitate cu Dâmbovița, performanța individuală devine singurul far care mai luminează rezultatele din județ.
Rezultatele inițiale ale Bacalaureatului au fost publicate de Ministerul Educației, iar județul Caraș-Severin se remarcă printr-un vârf de performanță solid, dar insuficient pentru a ridica județul din zona inferioară a clasamentului național, dar și printr-o distribuție a mediilor care arată o diferență clară între licee.
Topul județean al mediilor – Reșița domină podiumul
Până la locul 10, mediile coboară la 9,66, semn că vârful județului a fost extrem de competitiv.
Promovabilitate județeană: 67,19%
În acest an rata de promovabilitate a județului este de 67,19%. Din totalul celor 1403 de candidați prezenți în sălile de examen, 864 au fost declarați admiși (reușind să obțină media minimă de 6). La polul opus, 117 candidați nu s-au prezentat la probe, iar 4 au fost eliminați din examenul de Bacalaureat conform informațiilor oferite de către Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.
Distribuția mediilor celor promovați arată clar unde se află forța județului:
În ceea ce privește candidații respinși, un număr de 86 de elevi au fost la un pas de promovare, obținând medii în intervalul 5 – 5,99 (insuficient însă pentru a trece examenul). Restul până la totalul celor respinși au avut medii sub 5.
În contrast cu dinamica la nivel județean, datele preliminare arată o ușoară creștere a promovabilității la nivel național. Rata cumulată de reușită din acest an este de 74,8% înainte de contestații, depășind procentul de 74,3% înregistrat în prima sesiune din 2025.
Comparativ cu Evaluarea Națională – liceenii au performat mai bine la vârf
În același timp, dacă privim în oglindă rezultatele absolvenților de liceu, cu cele ale elevilor de clasa a VIII-a din acest an, se observă o concentrare diferită a performanțelor. La Evaluarea Națională au fost înscriși 1549 de elevi, dintre care 35 absenți. Distribuția notelor arată o diferență majoră față de BAC:
Practic, la Bacalaureat s-au înregistrat de două ori mai multe medii peste 9 decât la Evaluarea Națională, deși numărul candidaților a fost mai mic. Vârful performanței este mult mai pronunțat la liceu.
Declin vizibil la unele licee
În contrast cu rezultatele excelente ale liceelor de top, câteva instituții au înregistrat scăderi dramatice:
Liceul Teoretic Mircea Eliade a coborât de la 85 la 65 de medii peste 5, iar Liceul Teoretic Traian Vuia a scăzut la 78. Aceste cifre arată o diferență tot mai mare între liceele de elită și cele aflate în dificultate.
Ce urmează?
Absolvenții nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații astăzi, 07 iulie, între orele 14:00 – 18:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 13 iulie.