Tot mai multe situații de urgență în Caraș-Severin

Față de anul trecut, numărul situațiilor la care au trebuit să intervină reprezentanții ISU „Semenic” sau serviciile voluntare s-a dublat.

În prima jumătate a anului 2012, catastrofele naturale sau cele produse de om au depășit o mie de cazuri. Astfel Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” a trebuit să facă față la 1053 dintre cazuri, iar serviciile volunare și private pentru situații de urgență au intervenit la 118 cazuri. Într-un singur caz cei care au rezolvat situația au fost persoanele aflate la fața locului.

Anul 2011 a avut doar 448 de situații care au necesitat sprijinul autoritățiilor locale, sau serviciilor volunare și private, însă anul acesta cea mai mare creștere au înregistrat-o intervențiile SMURD, dar și intervențiile în cazul arderilor necontrolate. Astfel au fost 470 de arderi necontrolate și 323 de cazuri de urgență asistate de SMURD, iar incendiile au ajuns aproape la 200 de cazuri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/