Tot mai frig în locuințele timișorenilor. Colterm vrea să taie apa caldă pe timpul nopții

colterm2

Timișorenii abonați la Colterm au din nou de suferit. Astfel, deși este foarte frig afară, caloriferele sunt tot mai reci. Colterm recunoaște că traversează „o perioadă extrem de dificilă” și anunță că este posibil să mai scadă temperatura de producere a energiei termice, dar și să fie tăiată apa caldă pe timpul nopții. 

Frig afară, frig și-n locuințele timișorenilor abonați la Colterm, ale căror calorifere sunt tot mai reci. Societatea de termoficare a Timișoarei recunoaște că se confruntă din nou cu probleme, din cauza lipsei banilor, astfel că nu poate furniza apa caldă și căldură la parametrii normali.

Dat fiind contextul energetic actual, compania Colterm traversează, în prezent, o perioadă extrem de dificilă, din punct de vedere al desfășurării activității curente, aceea de furnizare a agentului termic pentru încălzire și apă caldă de consum la parametrii optimi. (…) Vineri, 14 ianuarie, Primăria Municipiului Timișoara a virat în conturile companiei Colterm suma de 12,5 milioane de lei necesară achiziționării de gaz și cărbune pentru producerea căldurii și a apei calde. (…) Din păcate, dinamica prețurilor la gaze, precum și dificultățile în aprovizionarea cu cărbune, coroborat cu multiplele avarii înregistrate fie pe rețeaua de distribuție, fie în instalațiile de producție, cresc semnificativ riscul ca fluxurile de numerar necesare pentru funcționarea optimă să nu mai poată fi generate. În plus, temperaturile scăzute din ultimele zile au dus la un consum sporit de combustibil pentru producerea energiei termice și a apei calde de consum, fapt care a crescut semnificativ costurile zilnice pentru plata gazului și a cărbunelui utilizat. În aceste condiții, în perioada următoare, anticipăm apariția unor situații în care temperatura de producere a agentul termic să scadă cu câteva grade, pentru a limita factura la gaz. În cazuri punctuale, unii consumatori pot simți această scădere, mai ales în imobilele în care nu s-au efectuat lucrări de reparații ale instalațiilor interioare sau de reabilitare termică a clădirilor”, a informat Colterm.

De asemenea, reprezentanții societății de termoficare mai anunță că este posibil să taie apa caldă pe timpul nopții, pentru a face mai multe economii.

Ne aflăm în plină iarnă și înțelegem că e ultima veste pe care abonații Colterm și-ar dori să o audă, însă e necesar să fim responsabili și transparenți. Facem un apel și pe această cale către reprezentanții Timișoarei în Parlamentul / Guvernul României, în vederea oferirii de sprijin de la bugetul național pentru continuarea activității de furnizare a energiei termice în condiții optime. Nu în ultimul rând, dorim să le mulțumim încă o dată abonaților noștri pentru înțelegere și îi asigurăm că depunem toate diligențele pentru ca situația să se amelioreze, însă, în contextul actual, luăm în calcul și posibilitatea restricționării apei calde pe timpul nopții”, a mai informat Colterm.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/