Raul Ambruș și-a lansat Platforma Liberal Conservatoare. Clubul liberal are peste 700 de persoane

pozalansare
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Consilierul local de Timișoara Raul Ambruș, fost membru PNL, anunță înființarea Platformei Liberal Conservatoare, o asociație pe care o anunță ca fiind menită să apere doctrina liberală. Raul Ambruș spune că din noua formațiune fac parte cel puțin 700 de liberali. 

Noua asociație de tip club liberal a fost înființată în jurul unei comunități formate din sute de liberali, anunță membrii comitetului de inițiativă. Acesta din urmă este format din Raul Ambruș și foști membri fondatori ai PNL Timiș: Cantemir Pârva, Nicolae Cocean, Ion Rila și Vinu Giumanca.

Ambruș a anunțat formarea Platformei din vara anului trecut, după ce a fost exclus din PNL Timișoara, în urma scandalului de la alegerile interne din cadrul organizației municipale a liberalilor.

1000x100 (4)

„(…) Liberalii și liberalismul au nevoie de o nouă reprezentare și de un nou mod de a face politică. Vom activa în principal în Timișoara și în toate aceste luni am lucrat la partea de organizarea a Platformei. Ne dorim să apărăm valorile liberale și doctrina liberală, deoarece considerăm că alte partide politice intitulate liberale au abandonat aceste principii, iar electoratul de dreapta are nevoie de o reprezentare puternică în tot ceea ce înseamnă susținerea mediului privat, libertățile individuale și dezvoltarea economică a comunității. Suntem o organizație deschisă care vrea să-i atragă pe toți cei care ne împărtășesc gândirea, principiile și doresc o mai mare transparență în viața publică, o cheltuire eficientă a resurselor publice și promovarea meritocratică atât în cadrul organizației noastre cât și în demnități publice.”, a declarat consilierul local Raul Ambruș.

Platforma Liberal Conservatoare va fi condusă de Biroul de Coordonare Municipal, format din 50 de persoane și va activa prin cele 16 Birouri Zonale înființate la nivelul cartierelor orașului. Cei care vor să facă parte din Platformă pot completa o adeziune online.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/