Torma se pregătește pentru Parlament! „Sper să cunoaștem primarul de la Moldova Nouă înainte să știe americanii pe cine au președinte!”

Câștigător al mandatului de primar la alegerile din septembrie, Adrian Torma așteaptă decizia instanței supreme pentru a fi învestit în funcție. Până atunci se află într-o nouă competiție, de data aceasta pentru Senat!

Al doilea candidat al PSD Caraș-Severin pentru un mandat de senator, Adrian Torma, e conștient că nu are, practic, nicio șansă să acceadă acum în Parlament, dar social-democrații speră să profite de notorietatea uriașă căpătată de acesta în ultima vreme ca urmare a nedreptăților la care este supus. „Am acceptat cu bucurie solicitarea colegilor de a ocupa un loc pe liste la alegerile parlamentare, deși este evident că poziția pe care eu o am nu este eligibilă. Pentru orice există un început și, cu siguranță, va fi o experiență interesantă pentru mine. Obiectivul nostru este de a avea doi deputați și un senator și trebuie să recunoaștem că ne ajută un pic și adversarii noștri prin deciziile eronate pe care le iau. Eu mă lovesc de deciziile lor lipsite de consistență, e suficient să vorbim de sănătate și de educație. Pandemia a început în martie și abia acuma au deschis linia de finanțare pentru echipamentul IT, în 2 noiembrie, pentru lucruri absolut obligatorii în școala online. Nu îmi dau seama, de ce a fost nevoie să treacă 7-8 luni?! Probabil se vor finanța undeva anul viitor! La Moldova Nouă, avem un proiect depus pe COVID în luna august. Abia la început de noiembrie am primit primele clarificări”, a declarat Adrian Torma.

Bâlbele Guvernului Orban, spune fostul de acum primar de la Dunăre, dau speranțe tot mai mari social-democraților la alegerile din 6 decembrie, mai ales că PSD a pregătit un plan real pentru redresarea României. Intrat în campania electorală, Torma nu ratează ocazia de a semnala încă o dată situația de criză de la Moldova Nouă, consecință a deciziei mai mult decât controversate a Biroului Electoral Central împotriva voinței electoratului. „Acești «turiști» care vin o dată la patru ani, de alegeri, în Moldova Nouă, încearcă prin liderii actualului partid de guvernare, cu care eu am o poveste mai veche, să încurce, nu PSD-ul și nu pe Adi Torma, ci, din păcate, orașul Moldova Nouă. Orașul este într-o situație dramatică. Avem peste 12 proiecte europene, cu diverse probleme, cazuri noi de COVID, iar în acest moment nu avem primar, nu avem viceprimar, nu avem Consiliu Local și nu avem nici măcar secretar. O persoană din Primărie semnează documentele, dar nu poate să își asume deciziile pe care trebuie să le ia un primar. Sper să ajungem să cunoaștem primarul de la Moldova Nouă înainte de a-l cunoaște americanii pe președintele lor!”, a comentat Adrian Torma.