Torma renunţă la „Zidul Plângerii” şi merge mai departe pe calea independenţei

Există viață și după PNL! Primarul Adrian Torma a spus ce a avut de spus conducerii naționale a liberalilor, la momentul răfuielilor cu președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, iar acum, după ce a trecut taifunul excluderii sale din partid, edilul se bucură de liniște, în calitate de primar independent.

Scos pe ușa din dos de partidul cu care a schimbat harta roșie a orașului Moldova Nouă (în urma alegerilor din 2016) sau, după cum declara acesta în urmă cu două săptămâni, „de a treia roată la căruță, doi-trei miniștri și secretari de stat”, primarul Adrian Torma consideră că nu mai are ce să-i transmită lui Ludovic Orban, însă, înainte de toată tărășenia, el a considerat de cuviință că Bucureștiul trebuie să aibă habar despre ce se-ntâmpla în ograda cărășană: „Eu nu m-am despărțit de Partidul Național Liberal pentru că mi-am dorit acest lucru. La momentul respectiv, mi-am făcut datoria să anunț, la nivel național, problemele pe care le-am întâmpinat, în calitate de membru de partid, în calitate de primar, cu abordarea fostului meu președinte de partid, Marcel Vela”, a declarat șeful administrației publice locale din Moldova Nouă pentru expressdebanat.ro.

Torma a luat hotărârea de a merge înainte, pe calea independenței, cel puțin deocamdată, și să se focuseze în continuare asupra problemelor cu care se confruntă comunitatea pe care o conduce. În acest sens, pentru ca liniștea să nu-i fie perturbată, edilul a acceptat excluderea, fără să conteste decizia Comitetului Director Județean, dată în urmă cu două săptămâni.

Mai mult decât atât, faptul că Marcel Vela l-a împins pe Torma din barca liberală lăsându-l să înoate singur în tot soiul de probleme, acest lucru nu denotă decât un singur lucru care, în opinia fostului primar liberal, se traduce astfel: „Marcel Vela, prin această atitudine, dovedește că nu l-a interesat Moldova Nouă și uite, când are primar liberal, confirmă că nu-l interesează Clisura Dunării, noi neavând primar liberal în Clisură de foarte, foarte mulți ani”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/