Torma îl consideră pe Chisăliță complice pasiv la ceea ce putea fi o tragedie

adrian torma psd moldova noua

Senatorul PSD e de părere că primarul din Moldova Nouă pasează responsabilitatea pentru transportul elevilor din Clisură.

După incidentul petrecut ieri dimineață la ora 07:40, când a luat foc un autocar care transporta elevi de la Berzasca la Moldova Nouă, Torma a afirmat că primarul Chisăliță are o abordare jalnică și lipsită de profesionalism prin răspunsul pe care l-a dat ieri. Concret, primarul a declarat că, de aproape două luni semnalează la județ problema firmei care se ocupă, și nu prea, de transportul elevilor.

Chisăliță susține că firma este în pragul falimentului, nu desfășoară curse regulate și, din acest motiv, este suplinită de societatea locală de transport public. ,,Unde s-a mai pomenit ca transportatorul să le facă program elevilor și nu invers? Adică societatea de transport să respecte programul elevilor, căci pentru asta încasează bani! Trebuie să reintroducem, de urgență normalitatea”, a spus Ion Chisăliță după ce incendiul a fost stins și toți cei 30 de elevi erau în siguranță.

Comentând răspunsul lui Chisăliță, Torma afirmă că „domnul primar îl acuză direct pe șeful lui de la Consiliul Județean, domnul Dunca, de dezinteres. Ceea ce este adevărat. Dar uită să recunoască faptul că, atât cât a știut că nu sunt condiții decente pentru transportul elevilor, este și domnia sa complice pasiv al unei posibile tragedii”, susține Torma. Mai mult, senatorul afirmă că primarul rămâne campion la pomeni electorale și la tăiat panglici la proiectele întocmite, semnate și implementate parțial în mandatul său la primărie.

Torma mai spune că ieri, la Moldova Nouă, s-a evitat o tragedie, incendiul soldându-se doar cu pagube materiale. O situație pe care nici Chisăliță n-o vrea repetată, mai ales că, de două luni, cere la județ schimbarea firmei care transportă elevii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/