Torma amenință: „Nu voi semna recepția finală!”

Cetățenii orașului Moldova Nouă sunt așteptați să sesizeze Primăriei orice neregulă constatată la lucrările ce se execută la rețeaua de apă și canalizare!

Primarul Adrian Torma s-a întâlnit ieri, într-o ședință de lucru pe tema proiectului de reabilitare-extindere a rețelei de canalizare și apă de pe raza orașului Moldova Nouă, cu reprezentanți ai Aquacaraș și Hidroconstrucția, firma care gestionează dirigenția de șantier. „Motivația ședinței a fost proasta gestionare a proiectului, deși noi am făcut toate demersurile asigurând fluxul documentelor și suportul logistic necesar finalizării lucrărilor”, a explicat edilul-șef.

Înainte de toate, acesta s-a declarat nemulțumit de Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei, mai exact de ahitectul-șef al orașului. „Domnia sa dovedește lipsă crasă de respect față de fișa postului și față de cetățenii orașului”, a subliniat primarul Torma.

Proiectul are mari probleme de finanțate, a concluzionat primarul, constructorul având sume foarte mari de încasat, iar Aquacaraș la rândul său acuză mari întârzieri din partea Hidroconstrucția. Practic, e vorba despre un lanț al slăbiciunilor.

„Nu pot fi de acord cu acest mod ambiguu de lucru și cu siguranță în momentul finalizării lucrărilor nu voi semna recepția finală fără să readucă starea drumurilor, trotuarelor sau a spațiilor verzi la nivelul începerii lucrărilor. Așteptăm cu mult interes sesizările concetățenilor și îi asigur ca în aceste ultime luni de proiect vom fi foarte atenți și prezenți pe teren în a identifica și rezolva toate reclamațiile și neregulile”, a avertizat Torma, care a asigurat în același timp că Primăria va oferi tot sprijinul necesar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/