„Torma a vrut la PSD, eu nu l-am ținut legat! Hurduzeu să închidă subiectul Ursu într-un mod elegant!”

dumitru ursu primar oravita

Președintele PNL Caraș-Severin așteaptă ca PSD să procedeze în cazul primarului Oraviței la fel cum a făcut-o el cu Adrian Torma, pe atunci primarul orașului Moldova Nouă, transferat de social-democrați după ce liberalii l-au exclus din partid!

Dumitru Ursu a câștigat un nou mandat de primar al Oraviței sub sigla PSD. Imediat după asta și-a declarat simpatia și aprecierea pentru liberalii din Caraș-Severin, pe care i-a susținut public în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Și de atunci e tot lângă ei. Liderul PSD Caraș-Severin nu se grăbește însă să ia vreo decizie, astfel că Ursu e undeva între cele două partide. Primarul de la Oravița a fost cu noi în campania electorală, l-am anunțat public inclusiv pe scenă și mi-a făcut campanie. El nu a fost cu PSD, a fost din start cu PNL. Am câștigat susținuți de el pe față. Primarul de la Oravița nu mai este PSD și nu se va mai întoarce la PSD!”, a spus senatorul Vela la Express Live.

Ursu nu poate demisiona din PSD pentru că și-ar pierde automat mandatul de primar. Rămâne însă edil-șef al Oraviței dacă social-democrații îl exclud din partid. „În acest sens cred că o decizie clară și corectă a PSD ar fi ca să își facă o nouă viziune la Oravița și să închidă acest subiect într-un mod elegant. Torma a vrut să se ducă la PSD, eu nu m-am opus și am zis că dacă omul are altă opțiune o respect. A anunțat că e cu PSD, a și candidat la PSD, nu l-am ținut legat ca să îl suspendăm. Am zis că e dreptul omului să aibă o opțiune, așa cum e și dreptul primarilor care au trecut recent la PSD de la Pro România și PMP.”, a cerut Vela voalat social-democraților să-l excludă pe primarul Oraviței din PSD pentru a putea deveni liberal cu acte în regulă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/