Primele două etape de înscriere pe băncile de liceu au luat sfârșit. Cea de-a treia și ultima va începe în data de întâi august până în 10 septembrie. Însă multe din liceele județene și-au ocupat toate locurile destinate elevilor ce au trecut proba testelor naționale.
Admiterea de anul acesta în licee s-a realizat în trei etape, cu două etape finalizate. Astfel, în urma celor două etape mai multe licee și-au completat numărul de elevi necesar și s-a putut realiza un top al liceelor cu mediile de admitere cele mai mari.
Colegiul Național Traian Lalescu se află pe poziția întâi a clasamentului liceelor cu cele mai bune medii, având toate cele patru clase a câte 28 de elevi complete, și având ultima medie de admitere 8,61. Pe locul al doilea se află Liceul Bănățean din Oțelul Roșu cu ultima medie 8,35, urmat de Liceul Pedagogic C.D. Loga din Caransebeș, cu ultima medie, la filologie, 8,19. Topul continuă cu locul patru ocupat de Liceul Teoretic Traian Doda tot din Caransebeș, cu ultima medie 8,09, și cu locul cinci pe care se poziționează Liceul Teoretic Traian Vuia din Reșița care a avut ultima medie puțin sub nota opt, și anume 7,75.
Patru medii de admitere de 10 au fost în județ. Media de admitere, sau media de absolvire, constă în media aritmetică între media generală pe clasele V-VIII și media generală a notelor de la examene. Astfel doi dintre cei patru elevi care au avut notă maximă ca medie au ales Colegiul Național Traian Lalescu, profil matematică-informatică, cel de-al treila cu 10 s-a înscris la filologie în cadrul Liceului Teoretic Traian Doda Caransebeș. Ultimul elev din județ cu medie de 10 a ales să urmeze cursurile Liceului Teoretic General Dragalina din Oravița.
Ultima etapă de înscrieri va începe o dată cu prima zi din luna august, iar până atunci în datele de 27-30 iulie, în vizor este rezolvarea situațiilor speciale, cum ar fi doi frați, gemeni, care doresc să fie în aceeași clasă. De asemenea, tot în această perioadă, separat de înscrierile la liceu, vor avea loc repartizarea elevilor din învățământul seral. În această ultimă etapă de înscrieri, se pot înscrie la licee, pe locurile rămase libere, candidații din seria curentă, sau seriile trecute care nu vor împlini 18 ani până la data începerii cursurilor.