Toate instituțiile publice din Dudeștii Vechi vor fi încălzite cu apă geotermală. Contractul de aproape 6 milioane de euro, semnat cu Ministerul Fondurilor Europene

Primăria localității Dudeștii Vechi, din județul Timiș, a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene pentru implementarea proiectului prin care toate instituțiile publice din localitate ar urma să fie racordate la încălzirea cu apă geotermală. Lucrările efective în teren ar putea începe anul viitor, estimează primarul Bono Cucalan. 

Proiectul are o finanțare de aproape 30 de milioane de lei, semnat pe POIM, cu Ministerul Fondurilor Europene, iar investiția presupune realizarea unui foraj de extracție a apei calde, o instalație de schimb de căldură, o rețea de transport și distribuție a apei la consumatori și un foraj de reinjecție a apei răcite înapoi în pământ.

„Acest proiect presupune forarea a două puțuri de apă caldă, unul prin care extragem apa caldă de 90 de grade, cu un debit de 20-25 de litri pe secundă și apoi această apă caldă se trece printr-un schimbător cu pompă de căldură, se extrage căldura și atunci un alt agent, adică o apă potabilă, trece printr-o rețea, printr-un circuit care trece pe la toate instituțiile publice din localitatea noastră, urmând ca apoi, apa răcită să fie reinjectată în pământ prin puțul de injecție. Toate instituțiile publice vor fi racordate – școli, after-schooluri, grădiniță, primărie, poliție, cămin cultural, biserică, centrul medical, absolut tot ce nu presupune o chestiune privată sau comercială.”, a declarat primarul Bono Cucalan.

În perioada următoare, autoritățile vor întocmi, pentru implementarea proiectului, caietul de sarcini care va sta la baza achiziției lucrărilor.

„Mai avem etape de parcurs, întocmim caietul de sarcini și scoatem la licitație proiectarea plus execuția. În momentul în care vom avea un câștigător, vom atribui lucrarea, se va trece efectiv la lucru. Eu estimez că în cursul anului viitor ar trebui să dăm drumul la lucrări.”, a mai explicat primarul de la Dudeștii Vechi.

În viitor, edilul local spune că toate locuințele celor din comună vor putea fi încălzite cu apă geotermală. Alimentat astfel ar putea fi, tot în viitor, un bazin de înot ce se vrea a fi construit în zona stadionului.

„Este un mare pas înainte pentru noi pentru că deschide perspectiva ca în viitor să putem branșa parțial sau chiar total, populația sau toți cei care vor dori să se racordeze la acest sistem. Cel mai important este că vom finanța cele două foraje care sunt destul de scumpe, pot ajunge și la 1.000 metru liniar forajul, și noi trebuie să mergem de 1.600-1.800 de metri adâncime, și odată făcute aceste foraje, pe un alt proiect, altă finanțare, se vor putea face și extinderi. Bineînțeles că pe altă axă, ceea ce presupune consumatori casnici, particulari, dar încă nu am ajuns acolo.”, a spus Cucalan.

Acest tip de proiect a fost lansat la nivel național în 2019. În țară, 13 primării au depus proiecte, dintre care două sunt din Timiș – Dudeștii Vechi și Șandra. Comuna Dudeștii Vechi este situată în vestul județului Timiș, la o distanță de aproximativ 77 de kilometri de Timișoara, în apropierea orașului Sânnicolau Mare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/