Toamna se numără… muniția de cea mai bună calitate. Boboceii se „înrolează”

Distracție în regim militar, în inima pădurii. Instrucție, educație, adrenalină și voie bună cât cuprinde. Povești care se scriu doar la Arsenal Park.

Cântecele de tabără, veselia copiilor, emoțiile în fața „temutului” comandant Jake, zilele încărcate de antrenamente – toate se transformă în miile de rânduri din marea carte de povești a celui mai îndrăgit parc tematic din România: Arsenal Park.

Cu un „meniu” bogat atât în servicii, cât și în activități, investiția de milioane de euro atrage ca un magnet an de an turiști din toate colțurile țării. Pasionații de senzații tari sau micii aventurieri se află și în căutarea liniștii sau a relaxării, pietre tot mai rare pentru cei care trăiesc în zone aglomerate. Întins pe o suprafață de 88 de hectare și amplasat într-o pădure de foioase, parcul este locul prielnic unde visele copiilor prind contur. De la activități de explorare și aventură, la o scurtă carieră de soldat, emoțiile micuților nu pot fi transpuse în cuvinte.

„Alinierea, ostașii mei!”, așa cum îi place lui Jake să îi alinte, sunt primele ordine care răsună în liniștea dimineților din parcul de aventură. Iar de aici începe povestea taberelor organizate chiar și în perioada programului „Școala altfel”. Cei mici sunt treziți la 8 dimineața, iar programul fiecărei zile este conturat alături de comandantul Jack care începe instrucția militară. De la exercițiile de încălzire, strângerea mesei, aranjatul patului și până la activitățile sportive propriu-zise, toate acestea au doar un rol educativ pentru tineri.

„După cele 5 zile de tabără, copiii pleacă cu lacrimi în ochi. Fiecare vine cu povestea lui, fiecare se ghidează după anumite valori, unii mai timizi, alții mai pretențioși, unii poate ceva mai rebeli decât restul. Cu maturitate și fără compromisuri, exact ca într-o unitate militară, aici totul se ia în serios”, spune Jake. „Împlinirea mea este atunci când văd rezultate, când îi simt stăpâni pe situație, mult mai curajoși, responsabili pentru acțiunile lor, dar și entuziasmați la gândul că vor reveni în tabără”, a completat „comandatul”.

Iulia Bălușa, ofițerul de comunicare în Arsenal Park, a oferit detalii despre taberele destinate copiilor: „Ca și costuri în ceea ce privește taberele vorbim de pachete de 188 de euro pentru toate cele patru nopți. Copiii au cazarea și masa asigurată, accesul la AquaPark, cât și la activități. Pe lângă instrucția militară, se pot bucura de treasure hunt, o activitate de căutare de comori, unde copiii se împart în două echipe și fiecare grup trebuie să meargă la exponate, să găsească indiciile și apoi să ducă niște răspunsuri la Jack, care la final îi va premia. În fiecare an avem și pachete pentru tabere. De obicei sunt în extrasezon. Anul acesta am făcut și în sezon pentru că au fost copii care au insistat. Au venit din Constanța, de la o școală de excelență și acum au revenit pentru a treia oară de la aceeași școală.

„Arsenal Park este ca un microb. Parcul îți intră în sânge și nu se uită niciodată!”

Magnetul din Arsenal Park, care în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost al doilea producător de muniție din Europa, nu este definit doar de tabere. În ultima perioadă, peste un million de euro au fost investiți pentru noile tobogane și pentru o zonă dedicată copiilor, care până acum nu era. Aceștia se pot bucura de jocurile interactive și, mai ales, de găleata care se răstoarnă. Aventura Park este zona zero atât pentru cei mici, dar și pentru adulți, toți coordonați de instructorii specializați.

„Pentru majoritatea punctul de interes îl reprezintă muzeul militar pentru că este singurul parc tematic de acest gen din țară. Unicitatea exponatelor îi atrage pe turiști și faptul că te poți poza sau poți dormi, pentru că avem și camere tematice, într-o camera tip tab, patul fiind pus într-un tab adevărat sau într-o camera tun, este o experiență unică pe care nu o întâlnești oriunde”, a povestit pentru Express de Banat, Iulia Bălușa.

În acest an, turiștii au fost implicați activ, pe bază de feedback. Cu ajutorul unei cărți poștale, oamenii și-au putut planifica vacanța. De asemenea, puteau reveni cu sugestii legate de posibile investiții, plusuri și minusuri. În parcul de aventură se găsesc activități unice precum saltul în gol numit „Power Fun Jump”, dar și cea mai lungă tiroliană, dintr-un singur segment, din țară. Chiar dacă abia am pășit pe urmele toamnei, la Arsenal se fac deja pregătiri pentru Revelion.

„Momentan discutăm despre pachetele de Revelion și de 1 Decembrie. În fiecare an am organizat activități. În acest an ne dorim să organizăm un Revelion la aquapark cu petrecere, cu spumă, un Revelion mai altfel. În parcul de aventură nu vor fi foarte multe activități, dar există camere din care poți evada. Avem cinci camere puse la dispoziție. Este o activitate care durează undeva la două ore până găsești indiciile și de asemenea avem și sala de jocuri. Terenul de sport de la aquapark stă și el la dispoziția turiștilor, deci sunt activități pe care le poți face și în sezonul rece”, a punctat Iulia.

Cei mai mulți turiști care ajung la Arsenal Park sunt din județele Timiș și Caraș-Severin. În ultima perioadă au ajuns și locuitori din Sibiu, Alba și Hunedoara. Parcul de aventură a fost vizitat și de străini din Polonia sau Spania, iar pe termen scurt, ținta a fost deja pusă pe București și zona Moldovei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/