În ultimele zile s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi. A nins la munte, a bătut vântul în rafale şi a plouat cu mari cantităţi de ploaie, iar în zilele următoare va fi lapoviţă şi ninsoare. După cum se ştie, toamna e anotimpul grevelor şi al protestelor. Guvernul a fost încălzit de protestele ecologiştilor în Bucureşti, tot acolo am avut protestul iubitorilor de animale şi al neiubitorilor de animale; la Roşia Montană alt protest, de astă dată al celor care vor deschiderea exploatării aurului şi argintului din zonă. Abia s-au liniştit protestele, că au şi început altele în Bucureşti. E vorba de greva celor de la transportul în comun, de la RATB şi de la metrou. Demonstranţii doresc salarii mai mari şi locuri de muncă sigure. Ei spun că nu se pot negocia salarii mai mari şi contracte colective de muncă, pentru că Legea bugetului, pe 2012, nu permite asta, ci Legea bugetului a fost blocată la nivelul anului 2008. Aşadar, e vorba de schimbarea cadrului legislativ, pentru ca doleanţele lor să poată fi îndeplinite. Angajaţii de la Metrorex şi de la RATB primesc, în acest moment, cam 2800 de lei , dar această sumă, care pare mare în sistemul salarial din România, este media netă a salariilor, pentru că unele salarii, ale şefilor, bunăoară, sunt mari, iar altele deosebit de mici. Şirul protestelor continuă. Ieri a fost prima zi când au protestat şi medicii şi asistentele. Aceştia doresc şi ei salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune, în spitale. Protestele acestora vor continua zilnic în această lună, în octombrie va urma un protest masiv, iar în noiembrie e anunţată o grevă generală şi pichetarea unor instituţii care au legătură cu Sănătatea. Să vedem dacă Guvernul va putea face faţă acestor mişcări de protest, pentru că lucrurile devin grave şi necesită o luare de atitudine, nu pot fi trecute cu vederea, ca în alte situaţii. Toate astea se întâmplă în condiţiile în care Guvernul nu mai ştie de unde să ia bani. De văzut cum va rezolva problema. Până acum nu a luat nicio măsură.