Scandalul continuă

După ce Ponta i-a luat caimacul de imagine scoţând minerii de la Roşia Montană din subteran, devenind eroul lor, Băsescu a ieşit la televizor şi a bagatelizat totul. Nimic nu a făcut bine Ponta, care este un laş şi un incapabil, care nu este în stare să guverneze. Mai mult, a criticat clasa politică şi a creat zânzanie printre parlamentarii puterii. L-a făcut albie de porci pe Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte şi i-a spus să se ducă acasă. Întrebat de ce nu a ajuns la Roşia Montană, aşa cum era planificat, a răspuns franc: Am auzit că premierul Ponta e acolo şi mi-am schimbat programul. După cum se vede, politicienii au orgolii nepermise în chestiuni care interesează întreaga ţară. I-a jignit pe minerii care erau în subteran, exprimându-se că au stat în staţiune, într-un muzeu de 3 stele, aşa că ce mare lucru au făcut. A fost un discurs care nu a adus nimic nou. A dat lecţii, a spus că BNR nu e interesată să cumpere aurul de la Roşia Montană şi că va scoate emisiuni monetare care vor ajunge la vânzare. Deci, aurul va fi cumpărat cu banii noştri. Pe de altă parte, trebuie spus că Parlamentul a votat Comisia specială, care să adune toate părerile despre Roşia Montană şi să le prezinte parlamentarilor, pentru ca aceştia să voteze în cunoştinţă de cauză. Comisia specială a şi intrat în conflict cu ministrul Dan Şova, pe care nu l-a lăsat să-şi exprime părerea despre minciunile lui Băsescu Traian. În USL, liderii partidelor fac eforturi să arate că alianţa funcţionează şi nu sunt decât diferende minore, fără nicio relevanţă şi fără a pune sub semnul întrebării integritatea USL-ului. Nu se mai pune problema suspendării lui Băsescu Traian şi toţi se gândesc doar la încheierea mandatului său, ca o măsură de a scăpa de el. Ponta declară că e mulţumit de miniştrii liberali,  că de la el nu va mai auzi nimeni declaraţii tensionate despre Crin Antonescu şi că până în 2016 vrea pace.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/