Toamna începe cu spectacol în stațiunea Băile Herculane

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Carmen Șerban, Nicoleta Voica sau Daniela Gyorfi sunt doar câteva dintre numele consacrate care vor încânta publicul din Băile Herculane la Zilele Orașului. Acțiunea se va desfășura în zilele de 6, 7 și 8 septembrie în centrul vechi al orașului-stațiune.

Sărbătoarea care încheie sezonul cald în Băile Herculane este organizată de Primăria și Consiliul Local, alături de Asociația Culturală Pordampi Timișoara.

Deschiderea acțiunii va avea loc vineri, 6 septembrie, cu un program de muzică populară susținut de către artiștii Adela Jurchescu, cea care va și prezenta programul, Liliana Laichici, Dana Rădneanțu, Ansamblul „Junii Gugulani” și muzică de petrecere cu Teo Catarov Band și Adi și Bebe Marinescu. Sâmbătă spectacolul se va deschide la ora 18.00, întreaga seară fiind dedicată muzicii dance prin prestația trupelor Vai S Amar și Daggu Project. Concertul va continua cu Daniela Gyorfi și Ruby. În ziua de duminică turiștii și localnicii vor putea urmări în spectacol, tot de la ora 18.00, soliștii de muzică populară Miriana Iovicin, Nicoleta Anculia, Doru Petrean, Nicoleta Voica și Carmen Șerban.

untitled design

Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, în centrul vechi al stațiunii Băile Herculane se vor putea servi de la terasele amenajate preparate la grătar și bere la halbă, iar pentru copii va fi amenajat un loc de distracții.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/