Titus Stanimirescu și Mircea Busu, comemorați la Caransebeș

Trăim vremuri în care îi regretăm pe cei care au făcut performanță în vremurile lor, performanță de care ne aducem aminte cu plăcere și pe care am dori-o și astăzi, dar din păcate copiii nu mai sunt atrași de sport… vin împinși de părinți care speră că îi mai scot din rutina calculatoarelor și telefoanelor, iar profesorii îi primesc și acceptă, deși evident că observă atât neputința dar și nepăsarea lor.

De ce ? din două motive: primul ar fi că prin exercițiu perseverezi și ajungi să-ți placă ceea ce faci, pentru că ești mai bun și al doilea ar fi că doar așa ai elevi la oră, catedra nu se desființează și sportul nu moare, nu se predă în Caransebeș.

Și prin ce poți să atragi elevul la sport, în special sport de echipă? Prin puterea exemplului. Un astfel de exemplu este echipa de Divizia A1 volei masculin, căci despre volei vorbim, formarea ei, și ajungerea aici i se datorează unui grup de foști voleibaliști din generații diferite, care odată, la rândul lor și-au rupt genunchii și s-au dăruit pentru o cauză, pentru că nebunia pasiunii pleacă din suflet, și au demonstrat-o nu de puține ori cei care vin și acum din pasiune și pentru mișcare la sală, cei care din aceeași pasiune s-au constituit în grupul Gugulanii Caransebeș și s-au înscris în campionatul de amatori în Banat, pentru că mai vor să se dăruiască și să trăiască acea senzație extraordinară, din respect, din pasiune și prietenie.

Pentru cei care au făcut ca acest sport să fie atât de iubit în Caransebeș ani de-a rândul, pentru Titus Stanimirescu și Mircea Busu se organizează la Sala CSS un nou memorial. Un turneu la care participă atât echipe de performanță și de amatori de la fete, cât și de la băieți, un spectacol sportiv cu multe ambiții și, în special voie bună care se va întinde pe tot parcursul zilei de sâmbătă și care se va încheia cu premierea câștigătorilor, din fonduri oferite de către Primăria Municipiului Caransebeș și Direcția pentru Tineret și Sport Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/