Tinerii social-democrați din Caraș-Severin, gata de luptă! Seniorii din partid le pregătesc muniția!

tsd caras severin 2

Sute de tineri social-democrați s-au întâlnit la finalul săptămânii trecute pentru a pune la cale strategia de luptă din 2024. Aceștia sunt îndrumați de seniorii partidului, care i-au asigurat de tot sprijinul pe cei în ale căror mâini stă viitorul.

Circa 300 de tineri social-democrați din Caraș-Severin, în frunte cu liderul lor, Cristian Bejeriță, s-au întâlnit duminică, în comuna Lăpușnicel. S-a avut în vedere stabilirea strategiei pentru perioada următoare, mai ales în contextul în care sunt programate mai multe bătălii electorale. Întâlnirea a fost una constructivă, tinerii înțelegând importanța implicării active în activitățile PSD.

„Cum se pot măsura devotamentul și implicarea? Prin prezența a 300 de tineri social-democrați la evenimentul organizat duminică în vederea stabilirii strategiei pentru următoarea perioadă. O perioada care va aduce multe provocări, dar prin care vom trece cu siguranță împreună, cu aceeași determinare și dorință de succes pentru România.”, transmit membrii TSD Caraș-Severin.

tsd caras severin 1

La întrunirea de duminică au fost prezenți atât deputatul Silviu Hurduzeu, cât și primarul Ilie Canea, cei care și-au exprimat susținerea față de aripa tânără a partidului. „Întâlnirea cu tinerii din TSD Caraș Severin mi-a adus multă bucurie sinceră într-o singură zi! Am reușit să punem pe picioare o organizație de tineret puternică și pentru asta le mulțumesc tuturor tinerilor și în special președintelui organizației județene, Cristi Bejeriță! M-am regăsit în toți acești tineri și mi-am amintit de vremurile când eram eu președinte TSD! Ce mult a contat să am un adult lângă mine, care să îmi dea încredere și să mă îndrume. Mă bucur că TSD se extinde, se dezvoltă și arată atât de bine! Sunteți bineveniți și vă urez tot succesul din lume!”, spune Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin.

Și senatorul Ion Mocioalcă a transmis un mesaj de încurajare pentru tinerii social-democrați, ținând să le amintească de rolul extrem de important pe care îl au în partid. „Toți trebuie să-i încurajăm! De ce? Pentru că viitorul le aduce multe provocări: economia, demografia, forța de muncă, schimbările climatice, digitalizarea, educația, sistemul de sănătate și cel de pensii. Stânga reprezintă singura formulă politică viabilă care se preocupă de oameni și de viitor. Stânga recucerește astăzi Europa și lumea pentru că toate dificultățile din ultima perioadă îndreaptă oamenii către un stat și o reprezentare politică căreia îi pasă. Îi pasă de oameni, de viitor și de viitorul oamenilor. Pentru că vorbim de viitor, vorbim despre tineri. Tinerii sunt cei care trebuie să păzească viitorul. TSD este forța politică activă chemată să protejeze viitorul care înseamnă locuri de muncă bine plătite, refacere demografică, performanță, ecologie, educație, sănătate și pensii, justiție socială și șanse egale.”

tsd caras severin 3

Nicio activitate care aduce un ajutor cât de mic partidului nu trebuie subestimată, mai spune senatorul Ion Mocioalcă. „Dragi tineri social-democrați, vă așteaptă o perioadă grea, cu patru confruntări electorale, dar care își va pune pecetea pe viitorul vostru! De aceea, dacă vi se va spune să lipiți afișe, faceți-o; dacă vi se va cere să creați evenimente, să le creați cu personalitate și competență; dacă veți dori mai mult, cereți cu argumente de nerefuzat! Eu vă voi susține necondiționat! Așa cum am făcut-o cu Silviu Hurduzeu, Ionuț Chisăliţă, Cătălin Hogea sau mai nou, Cristi Bejeriță, și cu toți cei pe care îi vedeți în jurul meu! Carierele multora dintre voi vor depinde și de acești doi ani! De aceea, nu-mi rămâne decât să vă spun acum «Forța TSD» și să vă urez succes! În 2024 recucerim Caraș-Severinul! Eu cred în asta și voi să credeți în asta!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/