Tineri pentru sănătate mintală, proiect implementat în Timișoara

proiect tineri logs timisoara

Peste 300 de tineri din Timișoara au făcut parte dintr-un program de îmbunătățire a sănătății mintale prin ateliere, excursii în natură și voluntariat.

Pentru a duce în discuție și găsi soluții la provocările actuale ale tinerilor, Asociația LOGS a implementat, în perioada iulie – octombrie, proiectul BETTER – Tineri pentru sănătate mintală, o inițiativă menită să aducă îmbunătățiri în sănătatea mintală în viața tinerilor din Timișoara, în special cei din comunitățile defavorizate, expuși riscului de excluziune socială, concentrându-se pe sănătatea lor mintală și dezvoltarea rezilienței în fața dificultăților zilnice.

Peste 300 de tineri din Timișoara au participat la ateliere de self-care, ateliere de terapie prin artă, excursii în natură învățând să își gestioneze emoțiile și să găsească ajutor în provocările mintale cotidiene.

„Cei peste 300 de tineri au avut acces resurse pentru a face față mai bine stresului și presiunilor vieții moderne, alături de experți în sănătate mintală din Timișoara prin ateliere de self-care, excursii în natură și terapie prin artă și meditație. Tinerii au fost atât localnici, dar și tineri migranți și refugiați care spun Timisoarei, acasă” a declarat Flavius Ilioni Loga, președintele Asociației LOGS.

Alte 5 ateliere de artă pentru 54 de tineri au fost organizate alături de mediatori interculturali și terapeuți ai Asociației LOGS. O componentă importantă a inițiativei au fost organizarea a 7 excursii sau ture în natură în proximitatea Timișoarei la Șoimoș, Simeria, Șiria, Cuntu (Muntele Mic) si Giarmata. Excursiile au inclus sesiuni de meditație și autoreflexie, plimbări în natură și jocuri de rol pentru 75 de tineri timișoreni cu varstele între 14 și 35 de ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/