Cămine și cantină de 5 milioane de euro la Universitatea de Științele Vieții Timișoara

Universitatea Științele Vieții Timișoara

Două dintre căminele Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara, precum și cantina, vor intra în modernizare. Se vor investi aproape 5 milioane de euro.

Proiectul prevede reabilitarea căminelor 1 și 2. Camerele vor fi reconfigurate și vor avea baie proprie. Finanțarea este asigurată de PNRR și prevede și reducerea consumului de energie.

„Recondiționarea patrimoniului imobiliar de primă importanță pentru USVT, reprezentând spații de învățământ, cazare și recreeere, printr-o politică ofensivă de atragere de fonduri din finanțarea complementară pentru reparații, renovări și modernizări prin introducerea tehnologiei moderne pentru minimizarea risipei de energie electrică, apă și căldură și pentru a îmbunătăți confortul spațiilor existente atât din punct de vedere funcțional, cât și pentru îmbunătățirea eficienței energetice și utilizarea resurselor regenerabile”, se arată în caietul de sarcini.

Licitația pentru proiectare și execuție a fost deja lansată. După semnarea contractului, constructorul va avea la dispoziție 9 luni pentru a realiza proiectarea și execuția. Costul este de 23,8 milioane de  lei, iar oferte se pot depune până în 15 noiembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/