Tineri din 5 țări europene militează la Reșița împotriva discursului instigator la ură!

Tinerii își dau mâna și își arată susținerea.
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Tineri din România, Bulgaria, Macedonia, Estonia și Grecia vin pentru șapte zile la Reșița pentru a promova toleranța față de grupurile dezavantajate, refugiați și migranți, în cadrul unui schimb de tineri organizat de Asociația Nevo Parudimos.

Mobilitatea va avea loc în cadrul proiectului Erasmus + ”TOGETHER WITH MIGRANTS, WE CAN! LOVE SPEECH FIRST” și se va presupune activități bazate pe modelul educației non-formale implementate în perioada 01-08 noiembrie 2022.

Ideea acestui proiect a luat naștere din dorința ca tânăra generație să conștientizeze faptul că toleranța în fața fenomenului migrației, acceptarea diversității și diferențelor culturale și religioase, sunt considerate valori fundamentale pe care se bazează identitatea europeană.

„Dorim ca tinerii să conștientizeze faptul că discursul instigator la ură, stereotipurile și rasismul se bazează doar pe dezinformare și nu pe cunoaștere. Dorim să dezvoltăm un sentiment de pace, fraternitate și toleranță între popoare și culturi și credem că acest lucru se poate realiza prin implementarea acestui proiect, încurajând discuțiile deschise și schimbul de experiență. Fiecare țară va contribui și va împărtăși în timpul proiectului experiențele și cunoștințele sale pe această temă”, explică reprezentanții Asociației Nevo Parudimos.

STPT job 1000x200

Obiectivele proiectului sunt: conștientizarea tinerilor participanți cu privire la criza migrației și fenomenul discursului instigator la ură, care afectează Europa în ultimii ani; încurajarea tinerilor să întreprindă acțiuni concrete împotriva discursului instigator la ură și a defăimării migranților, refugiaților, și solicitanților de azil și promovarea unui sentiment de fraternitate, toleranță, incluziune și respect pentru diversitate în rândul tinerilor participanți.

Această inițiativă este finanțată prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/