Timișul și Voivodina au semnat, la Timișoara, un acord de cooperare

vizita alin nica si igor mirovic in piata unirii din timisoara

Liderul CJ Timiș, Alin Nica și președintele Provinciei Autonome Voivodina, Igor Mirović, au semnat, la Timișoara, un Acord de cooperare care stabilește principalele direcții de colaborare între cele două regiuni. 

Ca preambul al acestui Acord, în 2019 s-a semnat o Declarație de intenție între Județul Timiș și Guvernul Provincial din Voivodina pentru dezvoltarea celor două comunități locale în sectoarele administrativ, economic, educativ, social, cultural, sportiv.

Prin actualul Acord, părțile au convenit să intensifice relațiile de colaborare și participarea la programele de asistență pentru dezvoltare ale Uniunii Europene, potrivit atribuțiilor de care dispun, precum și să constituie grupuri de lucru pe domeniile de acțiune amintite. Progresele înregistrate în infrastructură sunt deja vizibile, un exemplu fiind redeschiderea și operaționalizarea canalului Bega.

semnare acord timis voivodina la sediul cj timis (2)

„În Banat, am crescut cu toții sub umbrela prieteniei și respectului între etnii, ne-am jucat, am învățat, am lucrat și ne-am distrat împreună, indiferent de limba vorbită, de numele purtat. Ne-am respectat tradițiile și le-am sărbătorit alături unii de alții, în bună înțelegere. Ne exprimăm deosebita bucurie de a fi martori astăzi la un eveniment extrem de important pe parcursul istoric al relațiilor de prietenie româno-sârbe, semnarea acestui Acord de cooperare între județul Timiș și Provincia Autonomă Vojvodina.”, a subliniat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Subiectele abordate 

Timișul a lansat părții sârbe, în cadrul întâlnirii, propunerea de a face demersurile oficiale pentru a introduce ruta navală de pe canalul Bega în rețeaua TEN-T. Un alt subiect a fost viitorul punct de trecere a frontierei pe canalul Bega, pentru dezvoltarea turismului în regiune. S-a discutat despre crearea unei rețele cicloturistice și despre realizarea unor rute turistice tematice, precum drumul vinului sau turismul ecumenic. S-a convenit asupra valorificării acestor idei în cadrul următorului apel de proiecte din programul de cooperare transfrontalieră Interreg IPA România-Serbia.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ce privește legăturile rutiere, s-a adus în discuție autostrada Belgrad-Pancevo-Timișoara, iar la capitolul mobilitate transfrontalieră a fost amintită și posibilitatea extinderii programului de funcționare a punctului de trecere de la Valcani, care ar veni în ajutorul angajaților care fac naveta între Kikinda și Sânnicolau Mare. Totodată, s-a luat în considerare deschiderea unui punct de trecere a frontierei pe apă și pentru biciclete, pe lângă cele cinci puncte rutiere existente și reluarea legăturilor transfrontaliere feroviare spre Kikinda și spre Vârșeț.

semnare acord timis voivodina la sediul cj timis (1)

În contextul dezvoltării economice, se are în vedere și sprijinirea mediului de afaceri, stimularea investițiilor comune, prin creșterea gradului de interconectare între județul Timiș și Provincia Autonomă Voivodina, concomitent cu județele din cadrul Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT).

semnare acord timis voivodina la sediul cj timis (3)

Direcții de colaborare și grupuri de lucru au fost prevăzute și pentru Educație, ITC și Sănătate. Pe plan cultural și turistic, s-a decis ca părțile să încurajeze schimburile de experiență și promovarea comună a programelor legate de titlul Capitală Europeană a Culturii. Nu au fost uitate nici competițiile sportive și nici politicile de tineret, stabilindu-se organizarea în comun a unor tabere de vară pentru copii și adolescenți, dar și a unor festivaluri, conferințe și programe de voluntariat, în scopul implicării tinerilor în viața comunității.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/