Județul Timiș, prin Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, participă în perioada 10 – 12 aprilie în standul României la Târgul internațional de turism BIT Milano. APDT face parte din echipa prezentă la evenimentul de promovare organizat de Ministerul Turismului.
Timișul va avea câțiva invitați speciali în cadrul standului unde își promovează tradițiile și obiceiurile zonei. Unul dintre ei este meșterul opincar de la Sintești Ciprian Mert (de profesie învățător) și Emilia Popa, producător local din comuna Margina. Astfel, Asociația pentru Promovarea Turismului vrea să folosească evenimentul internațional din Italia ca pe o oportunitate de promovare a destinației prin experiențe interactive.

„Este cunoscut faptul că legăturile județului Timiș cu Italia sunt strânse și de durată, atât prin prisma evoluției spectaculoase a investițiilor în zonă, cât și a învățământului și culturii. La acestea se adaugă și numărul mare al legăturilor aeriene dintre Timișoara și orașele Italiei, elemente care creează astfel toate premisele necesare pentru promovarea județului Timiș ca destinație accesibilă și ofertantă pentru locuitorii din peninsulă.”, a declarat Delia Barbu, directorul APDT Timiș.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să acceseze obiectivele turistice din județul Timiș prin intermediul tururilor virtuale prezentate pe ochelari VR, vor primi materiale și informații traduse în limba italiană referitoare la evenimentele acestui an în destinație și anul Capitalei Culturale Europene 2023, precum și date referitoare la activitățile de turism activ și petrecere a timpului liber în județ.
Unul dintre cele mai degradate cartiere ale municipiului de pe Timiș și Sebeș intră în reabilitare. Străzile, aleile pietonale, spațiile verzi și iluminatul public urmează să fie modernizate printr-o...
Cosmin Odorescu |
20 December 2025
Excursie de decembrie la Cazanele Dunării. Este pustiu la Chipul lui Decebal!
Roxana Bălan |
20 December 2025
Un an de la repornirea tramvaiului reșițean! E marele pariu câștigător al primarului Ioan Popa
Raluca Pantea |
20 December 2025
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

