Timișul, în topul județelor cu salarii brute de 10.000 de lei și peste

Topul industriilor şi judeţelor cu salarii brute de 10.000 de lei şi peste: cei mai mulţi angajaţi care câştigă un salariu lunar brut de 10.000 de lei sau mai mult locuiesc în Bucureşti, Cluj şi Timiş şi lucrează în IT, în sistemul medical şi în cel financiar.

Numărul contractelor de muncă înregistrate cu un salariu lunar brut de 10.000 de lei sau mai mult a ajuns la 236.787 pe 23 februarie, conform datelor de la Inspecţia Muncii obţinute de Ziarul Financiar.

În total, economia locală are un număr de peste 5,5 milioane de contracte de muncă înregistrate în REVISAL, ceea ce înseamnă că puţin peste 4,2% dintre contractele de muncă din România au salarii brute de 10.000 de lei sau peste.

Salariile de 10.000 de lei şi peste sunt cel mai des întâlnite în Bucureşti – 127.232 de contracte înregistrate, Cluj – 20.458, Timiş – 14.841, Ilfov – 9.755 şi Iaşi, cu 7.099 de salarii brute de 10.000 de lei sau mai mari.

„Oraşele mai sus menţionate au fost şi continuă să fie printre fruntaşele salariilor mari datorită multitudinii de companii multinaţionale şi româneşti care s-au tot dezvoltat şi implicit au tot creat noi locuri de muncă, promovându-i pe cei vechi şi crescându-le salariile. Contează foarte mult: infrastructura, investiţiile, centrele uni­versitare. În aceste oraşe există multe companii de IT, clinici şi spitale private, firme de intermediere de activităţi monetare care se tot dezvoltă şi implicit salariile cresc.”, crede Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers.

Judeţele care au cei mai puţini angajaţi cu salarii lunare brute de 10.000 de lei sau mai mari sunt Mehedinţi – 460 de contracte de muncă, Caraş-Severin – 493, Ialomiţa – 510, Vrancea – 511 şi Tulcea, cu 514 de astfel de contracte de muncă, conform infor­maţiilor de la Inspecţia Muncii.

La nivel de industrii, salariile de 10.000 de lei sau mai mari sunt cel mai des întâlnite în companiile care au activităţi de activităţi de realizare a softului la comandă, activităţi de asistenţă spitalicească, alte activităţi de intermedieri monetare, activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei sau activităţi de editare a altor produse software.

„Evident că în industrii în care posturile presupun o calificare foarte specifică şi studii superioare, cât şi senioritate în anumite domenii, salariile vor începe de la un nivel competitiv al pieţei pentru astfel de posturi. Când ne uităm la valorile medii ale salariilor din industrii ca IT, pharma, este firesc că media să fie mult mai ridicată pentru că specialiştii din aceste domenii sunt la un nivel salarial în continuă creştere, care se cumulează cu salariile posturilor de management şi top management, influenţând deci valoarea medie ridicată în aceste cazuri.”, explică Oana Botolan Datki, managing partner la Cteam Human Capital, o companie de consultanţă în domeniul resurselor umane.

Printre sectoarele economiei care au circa 1.000 de contracte de muncă plătite cu un salariu lunar brut de 10.000 de lei sau mai mare sunt fabricarea subansamblurilor electronice (module), activităţi ale băncii centrale naţionale, transporturi rutiere de mărfuri, învăţământul secundar general, precum şi cea de activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului, conform sursei citate.

La polul opus, aproape 1,58 de milioane câştigau fie salariul minim pe economie de 2.300 de lei brut, fie cel de 2.350 de lei brut pentru angajaţii cu studii superioare sau 3.000 de lei brut, salariul minim stabilit de lege pentru angajaţii care lucrează în industria construcţiilor pe 23 februarie 2021, conform datelor de la Inspecţia Muncii.

Salariul minim brut pe economie a crescut la 2.300 de lei în ianuarie 2021, adică oamenii primesc 1.386 de lei „în mână, cu 40 de lei mai mult decât în 2020. Astfel, în 2021 tariful orar creşte la 13,583 lei pe oră de la 13,327 lei pe oră în 2020 pentru un program complet de lucru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/