Timișoara. Agenția de Dezvoltare Regională Vest a publicat lista proiectelor contractate în perioada 2014-2020, cu bani europeni, care sunt în pericol să piardă finanțarea din cauză că beneficiarii, în principal autoritățile, nu s-au încadrat în termenul limită pentru implementare, respectiv finalul anului.
În Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara sunt 79 de proiecte de investiții finanțate cu bani europeni care nu vor fi gata la timp, așa cum s-au angajat beneficiarii, până la finalul anului. Sunt trei categorii de proiecte cu probleme: cele nefinalizate, cele propuse spre etapizare și a treia categorie – a proiectelor reziliate. Pentru acestea din urmă nu se mai poate face nimic. Potrivit datelor de la Agenția de Dezvoltare Regională Vest, județul Hunedoara are cele mai multe proiecte cu probleme, în total 79. Dintre acestea, 29 sunt proiecte reziliate.
Timișul conduce însă la proiectele nefinalizate. Sunt 34 de investiții întârziate, cele mai multe, 24, fiind în Timișoara. Între acestea sunt proiecte care vizează anvelopările de blocuri, asumate de autoritatea locală. Sunt inclusiv proiecte a căror contracte, deși au fost încheiate în 2019 și ar fi trebuit să fie implementate până la 31 decembrie 2023, au un progres financiar de 0%. Pentru acestea, autoritățile vor avea la dispoziție un termen suplimentar de finalizare a investiției (până la 31 decembrie 2024), dar plățile vor fi suportate, după 31 decembrie 2023, din bugetele beneficiarilor.
Tot în Timiș sunt 18 proiecte cu finanțare obținută, dar care între timp au fost reziliate. Aici, cei mai mulți dintre beneficiari erau companii private.
Există, de asemenea, în Timiș, 12 proiecte în pericol să piardă finanțarea tot pentru neîncadrarea în termenul contractual, dar pentru care s-a obținut o derogare de la Comisia Europeană și care vor putea fi continuate prin alte programe cu finanțare europeană, fie Programul Regional Vest 2021-2027, fie Programul Sănătate sau prin Programul Incluziune și Demnitate Socială. Condiția este ca ele să fie gata până la 31 decembrie 2024. Între acestea se numără și DJ 691, drumul către autostradă care trece prin Giarmata și Dumbrăvița. Alte 3 sunt din Timișoara și vizează reabilitări de școli. Acestea au un progres financiar cuprins între 13 și 52%.
Un singur proiect din Timișoara a fost încadrat la cele nefuncționale. Este vorba despre reabilitarea, extinderea, modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Balneologie. Pentru acesta, ADR a obținut un termen de prelungire a contractului. Astfel, Primăria Timișoara s-a angajat să finalizeze investiția în următorii doi ani.
Listele cu proiectele propuse pentru etapizare și cele încadrate în categoria proiectelor nefinalizate și nefuncționale din fiecare județ al Regiunii Vest pot fi consultate aici.
CITEȘTE ȘI: Regiune fruntașă la absorbție, autorități mai puțin atente la implementare