Piața Traian din Timișoara – al doilea centru al orașului

Piata traian din Timisoara

Piața Traian va fi transformată în al doilea centru al Timișoarei. Consilierii locali au aprobat proiectul și indicatorii tehnico-economici pentru regenerarea urbană a zonei.

În viitor, Timișoara va avea un al doilea centru. Este vorba de Piața Traian și 15 străzi adiacente, care vor beneficia de un proiect ambițios de reabilitare completă. Proiectul, precum și indicatorii tehnico-economici ai investiției, faza DALI, au fost aprobate de către Consiliul Local Timișoara, în această săptămână.

E gata prima etapă a proiectul de regenerare urbană a zonei Pieței Traian. Transformăm întreaga zonă în al doilea centru al Timișoarei și punem în valoare atât patrimoniul arhitectural superb, cât și potențialul cultural, turistic, comercial al zonei. 6 hectare din zona Traian vor avea o altă înfățișare. Înverzim întregul cartier cu 355 de arbori, adăugăm 3 parcuri, 2 locuri de joacă și o piață de cartier cu mobilier modern. Trecem utilitățile în subteran și schimbăm rețelele vechi. Construim spații pentru oameni, acolo unde familiile să se plimbe împreună și unde cei mici să aibă loc să se joace. O parte din cartier va trece printr-un proces de pietonalizare, similar cu cel din cartierul Cetate (zona Piața Unirii și străzile din jur). E un proiect fanion pentru Timișoara care pune omul în centrul amenajării spațiului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Piața Traian reprezintă al doilea centru istoric al Timișoarei. Valoarea estimată a investiției este de aproape 140 milioane lei, fără TVA. Pentru această investiție, Primăria Timișoara vrea să acceseze fonduri europene, prin Programul Regional Vest. Asocierea Planwerk & Prodeco a realizat documentația complexă, care a fost aprobată în plen, în această săptămână. Următorii pași sunt obținerea ultimelor avize, finalizarea proiectului tehnic și obținerea autorizației de construire.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/