Timișul are un nou subprefect. Sorin Ionescu (PSD) a depus jurământul

depunere juramant sorin ionescu

Sorin Ionescu, noul subprefect PSD de Timiș, a depus joi jurământul, după ce numirea sa a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri seară. 

Social-democratul este profesor de istorie și a condus, din 2014 până acum, Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Sorin Ionescu este membru PSD din anul 2000 și a fost consilier local al Timișoarei în legislatura precedentă.

Postul pe care îl ocupă de joi în cadrul Instituției Prefectului Timiș a fost deținut până acum de Andrei Molnar de la UDMR.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cel de-al doilea subprefect de Timiș este liberalul Ovidiu Drăgănescu, cel care a preluat și atribuțiile de prefect după demiterea lui Zoli Nemeth (USR), în toamna anului trecut. În conducerea prefecturii este și Mircea Băcală, secretarul general al instituției. Pentru funcția de prefect, social-democrații l-au nominalizat pe Mihai Ritivoiu, președintele PSD Timișoara. Deocamdată, numirea sa nu s-a produs.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/