Pas important în ceea ce privește promovarea atracțiilor turistice din Timiș. Județul are prima hartă de cicloturism, în care sunt incluse un număr de 15 trasee de dificultate medie, ce pot fi parcurse pe două roți de întreaga familie. Harta a fost tipărită în 10.000 de exemplare.
Prima hartă de cicloturism a județului Timiș este disponibilă, începând din această lună. Astfel, frumusețile județului pot fi descoperite mai ușor și de către iubitorii mersului pe două roți.
„Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia, EuroVelo 13, Eco Timiș, trasee care unesc lacuri și păduri, sate și orașe, cetăți și mănăstiri – acestea reprezintă oferta de cicloturism pe care județul Timiș o pune în valoare în acest moment prin intermediul primei Hărți de cicloturism realizată în colaborare cu reprezentanți ai cluburilor regionale de profil. Club Sportiv Gratzu, Liman Bike Race și Asociația Velocitas sunt cele care au răspuns invitației noastre de a participa la realizarea hărții ce cuprinde un număr de 15 trasee desfășurate pe tot teritoriul județului. Am dorit să folosim experiența lor în promovarea celor mai frumoase și folosite trasee de cicloturism din județ, să le punem în valoare munca și să le potențăm activitatea”, a informat Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș.
Harta va fi distribuită în format fizic prin intermediul centrelor de informare turistică din Timișoara și județ, al cluburilor de cicloturism și al industriei ospitalității locale, iar digital poate fi găsită pe aplicația Discover Timiș sau pe site.
Materialul a fost tipărit în 10.000 de exemplare și a costat 72.000 de lei, dintre care 25.000 lei au fost susținuți de Consiliul Județean Timiș, iar 47.000 de lei au fost plătiți de APDT Timiș.
Harta va fi îmbunătățită și actualizată permanent în următorii ani, în contextul în care Consiliul Județean Timiș lucrează deja și pregătește o strategie de dezvoltare a rutelor de cicloturism în județ și parte dintre traseele menționate mai sus se află în proiectele și planul unor proiecte de dezvoltare turistică actuale.
„Harta de cicloturism a județului Timiș reprezintă un material de start ce poate oferi iubitorilor de natură și de mișcare destinații exacte, rute descrise coerent și mai ales posibilitatea de a beneficia de ghidajul cluburilor partenere. Cuprinde trasee ce pot fi personalizate, iar cei interesați au datele de contact ale cluburilor. Harta va fi îmbunătățită și actualizată permanent în următorii ani. Ne-am dorit ca traseele propuse să cuprindă cât mai multe obiective turistice și să ofere călătorilor și turiștilor ocazia de a călători prin județul Timiș”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Traseele de cicloturism propuse pot fi parcurse de întreaga familie, având o dificultate medie, în cel mult o jumătate de zi.