Timișul are buget pe 2024. Cum se împart banii

plen consiliul judetean timis

Bugetul județului Timiș pentru anul 2024 în valoare de aproape 770 de milioane de lei a fost aprobat, joi, de consilierii județeni. 

Pentru investiții, CJ Timiș alocă în 2024 o sumă de 265 de milioane de lei. Cele mai mari investiții vor fi în transporturi. Apoi, în învățământ, cultură și pentru autorități executive, domenii care au prevăzut un buget de aproximativ  241 milioane lei.

În buget sunt prevăzute aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea Castelului Huniade, proiect care va fi susținut în principal prin PNRR, dar pentru care se caută și alte surse de finanțare. Pentru demolarea stadionului „Dan Păltinișanu”, CJ Timiș alocă două milioane de lei, iar pentru finanțarea reparațiilor în domeniul sănătății – Spitalul Județean beneficiază, de exemplu, de 3,5 milioane de lei.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului rămâne instituția din subordinea CJ Timiș căreia i se vor aloca cele mai mari sume. „DGASPC este instituția care consumă cele mai multe resurse. O vedem ca pe o alocare normală către o zonă defavorizată care are nevoie de îngrijire și atenție specială din partea noastră.”, a declarat Alin Nica.

La capitolul drumuri, CJT are alocați pentru întreținere și reparații drumuri județene aproape 43 milioane lei, mai mult cu peste 30% față de anul trecut.

CITEȘTE ȘI: Bugetul Timișului în an electoral: 50 de milioane de euro pentru investiții

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Anul acesta, pentru că am introdus în secțiunea de funcționare inclusiv aceste reparații pe care le avem la drumurile județene și care au crescut față de anul trecut, această secțiune este un pic mai mare decât secțiunea de dezvoltare, știut fiind faptul că proiectele acestea despre care discutăm că sunt nou câștigate și se află în stadiul de maturizare vor intra în faza de execuție și de consum efectiv de resurse abia în anii următori. De aceea, partea de dezvoltare anul acesta e un pic mai mică decât cea de funcționare.”, a mai spus Alin Nica.

Cele mai importante investiții preconizate în infrastructura rutieră:

  • Construire DJ de legătură pentru conectarea Aeroportului Timișoara la A1 – 1,3 milioane lei;
  • Asfaltare drum Zorani – Groși – 4 milioane lei (din care 200.000 lei din buget județean și 3,8 milioane lei din PNDL);
  • Modernizare și reabilitare drum Bazoșu Nou – Bazoș- Recaș- 6,3 milioane lei (din care 81.000 lei din buget județean și 6,2 milioane lei din PNDL);
  • Amenajare intersecție Birda – 1,3 milioane lei;
  • Modernizare drum Șag – Sânmihaiu Român – 15 milioane lei (bani din fonduri Program Anghel Saligny și 390.000 lei de la bugetul județean);
  • Modernizare DJ585 limita cu județul Caraș-Severin – Vișag – 4 milioane lei(fonduri Anghel Saligny și buget județean);
  • Construire podeț peste canal la Tapia – 4,5 milioane lei;
  • Modernizare drum Parța – Petroman – 3 milioane lei;
  • Modernizare drum Târgoviște – Babșa – 6 milioane lei;
  • Amenajare două intersecții la Giroc- 2 milioane lei;
  • Amenajare intersecții la Albina și Sacosu Turcesc, pe DJ 592- 3,9 milioane lei;
  • Modernizare DJ592 Moșnița Nouă- Lugoj (elaborare SF+PT) și a intersecțiilor către Dragșina, Darova și Boldur – 250.000 lei;
  • Modernizare drum Moșnița Veche – Giroc – 1.150.000 lei.

CITEȘTE ȘI: Salarii mai mari la CJ Timiș. Venituri de peste 100 de milioane de lei pentru secretarul general și arhitectul șef

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/