Gata cu blocajele în ceea ce privește testarea elevilor din Timiș. Conducerea inspectoratului școlar informează că în județ au ajuns 354.000 de teste de salivă, care ajung pentru testarea elevilor timp de două săptămâni. De asemenea, urmează să fie livrate încă 75.000 de teste zilele următoare.
Inspectoratul Școlar Timiș informează că în județ au ajuns, în această săptămână, 354.000 de teste de salivă pentru elevi, care au fost livrate unităților de învățământ marți și miercuri.
„Aceste teste sunt suficiente pentru a efectua patru testări, adică pentru evaluarea elevilor în această săptămână și săptămâna cealaltă”, a precizat Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
De asemenea, Marin Popescu a afirmat că, cel mai probabil în cursul zilei de joi, județul Timiș va mai primi 75.000 de teste de salivă, plus 168.000 de măști, de la Departamentul pentru Situații de Urgență.
În ultimele zece zile, au fost confirmați cu Covid-19 846 de elevi și 208 dascăli din județul Timiș. În total, în prezent 417 clase sunt în online, în care învață 10.756 de elevi, din care 329 sunt la nivelul Timișoarei.
Până în acest moment, 8.156 de elevi s-au vaccinat împotriva Covid-19, plus 6.733 de profesori.