Timișorenii vor putea participa la evenimente pe toate gusturile la sărbătoarea națională de 1 Decembrie

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Ziua Națională va fi sărbătorită cu un program complex la Timișoara, în anul Centenarului Marii Unirii. Pe lângă evenimentele specifice, comemorări sau dezveliri de statui, de 1 Decembrie se va deschide și Târgul de Crăciun, cu un concert în Piața Victoriei. 

De dimineață, reprezentanții autorităților vor depune coroane, jerbe și buchete de flori în cadrul unor ceremonii militare la Cimitirul Eroilor, la monumentul dedicat colonelului Virgil Economu, dar și la Monumentul Eroilor de la Cimitirul din Calea Șagului. La ora 12, la Palatul Administrativ din Timișoara vor fi dezvelite busturile lui Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza și Regelui Ferdinand I. Ulterior, parada va avea loc în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, începând de la ora 13.30.

Acolo se va intona imnul național, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, împreună cu un sobor de preoți invitați din Arhiepiscopia Timişoarei şi preotul militar al garnizoanei vor oficia serviciului religios. Autoritățile vor susține alocuțiuni dedicate Marii Unirii, după care urmează dispozitivul de defilare și un monument artistic susținut de Muzica Militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal’’, solista de muzică populară Cristina-Teodora Stanciu și recitator de poezie – actorul Teatrului Național din Timișoara, domnul Bogdan Spiridon.


1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Parada militară, pe Take Ionescu

Parada militară va începe la 14.05, iar de la ora 15, din Piața Traian, Tramvaiul tras de Cai, Fanfara „Big Band”, Tramvaiul Istoric „Gemenele” și Tramvaiul Turistic „TramTur” pornesc în călătorie spre Stația „Catedrala Mitropolitană”. În Piața Victoriei, timișorenii vor putea participa la un spectacol folcloric, iar de la 18.30 începe ceremonia militară de retragere cu torțe realizată de Muzica Militară și militari ai Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal’’, pe traseul Monument Virgil Economu (Piața Petru Maior) – Calea Lugojului – Bulevardul Take Ionescu – Bastionul  Theresia – Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Victoriei.

La 19.40 se deschide oficial Târgul de Crăciun și se vor aprinde luminițele în Piața Victoriei, unde vor concerta Ștefan Bănică jr, Bosquito și Alexandra Stan.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/