Timișorenii sunt invitați să găsească „Drumul spre centru” la Galeria Helios

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o expoziție de artă contemporană la Galeria Helios din Piața Victoriei! Lelia Floarea Brînda semnează vernisajul prin sculpturile sale, care sunt măști ale omului purtate în diferite etape ale vieții.

Lelia Brînda este cunoscută publicului timișorean prin prima sa expoziție din 2016 care a fost intitulată „ORIGINI”. De la ultima expoziție, a absolvit masteratul de la Facultatea de Arte și Design, specializarea sculptură. Chiar dacă profesia artistei este cea de economist și jurist, a reușit să se impună pe scena artiștilor plastici și să devină membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara.

„DRUMUL SPRE CENTRU” preia elemente din „ORIGINI” și le îmbină cu lucrări de sculptură în ceramică. Baza lucrărilor sunt atât filozofia cât și introspecția personală a artistei. „Lelia Brînda aduce un lucru trepidant. Vine cu măști supradimensionate. Dacă am dimensiona la scara proporției umane am avea niște titani. Este o stare de dinaintea facerii. Excursul pe care Lelia Brînda ne provoacă să îl savurăm este unul filozofic. Este un demers psihanalitic, voalat, mapat, elongat și transformat într-o metaforă elegantă plastică”, apreciază criticul de artă Gabriel Kelemen.

Pentru artistă, măștile reprezintă o dedublare a omului modern. Acțiunile externe făcute în ciuda stării emoționale declanșează tumultul spiritual și distanțarea dintre sine și societate. „Atunci când una simțim și alta spunem începem să ne afișăm mascat. După un timp putem crede că aceste măști impuse de condiții exterioare sunt adevărate. În munca mea cu mine am încercat să înțeleg mai bine aceste măști și să mă eliberez de straturile pe care le pun între mine și lume. Acesta este drumul spre centru”, a explicat artista Lelia Brînda.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/