Timișorenii se pot plimba cu bicicletele publice și peste iarnă. Decizia STPT

STPT job 1000x200

Societatea de Transport Public din Timișoara lasă peste iarnă în rastele jumătate dintre bicicletele care pot fi închiriate de timișoreni. Luni, angajații STPT au curățat zăpada de pe biciclete și s-au asigurat că zonele unde acestea sunt parcate sunt accesibile. 

Potrivit STPT, sunt 34 de locuri special amenajate din care timișorenii își pot închiria biciclete pe perioada iernii. Societatea a lăsat doar jumătate dintre bicicletele pe care le are în dotare spre închiriere, adică 200. Luni dimineață, angajații STPT au curățat zăpada din aceste spații.

Consilierul local Ana Munteanu le recomandă timișorenilor să aleagă bicicleta ca să evite aglomerația din mijloacele de transport în comun.

„Pe voi, bicicliștii care nu se sperie de câțiva fulgi de nea, vă rugăm să pedalați adaptând viteza la condițiile meteo, să nu mergeți pe gheață, polei sau zăpadă și să vă asigurați că bicicleta este în stare bună de funcționare înainte să porniți la drum (frâne, sistem de iluminat, claxon).”, a scris Ana Munteanu pe Facebook.

STPT are în sistemul de închiriere 440 de biciclete. Acestea pot fi împrumutate gratuit în baza unui card emis de STPT, la punctele de vânzare din oraș.

Foto: Facebook/Ana Munteanu

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/